ciupind pe ici pe colo durerea ancestrală

prin moarte cazi în veşnicie ca papă-bun a viermilor la masă până rămâne doar masa osoasă din tot ce ţi-a aparţinut odată ţie doar un schelet fără carcasă banal uitat ascuns sub glie şi biata-ţi hârcă găunoasă ce s-a crezut izvor de poezie nici duh nici tatăl nici cuvânt o existenţă roasă de minciuni acum pământ pământ pământ roua din zori ca lacrime s-aduni la rădăcină de dudăi ce cresc din tine atâta ca speranţă îţi rămâne uitaţi de toţi şi-n dorul nimănui...