pe când urbea se pregătea de sărbători

în tricepsurali acidul lactic îşi face de cap. - hai că mai poţi! se uită la ceas. ora de marş se încheie acuşica. coteşte. în piaţetă banca lui e liberă, dacă nu se aşează cumva băbuţa cu mâţa-n braţe. iuţeşte pasul de-a dreptul prin iarbă şi-ajunge primul. se aşează scoţând sacoul şi-l pune alături. alertă degeaba. era aşteptată de-o altă babă la trei bănci mai departe. soarele-l bate în spate numai bun pentru spondiloza cervicală. ioc vânt. păsări şi flori, o zi de mai mare dragul. să-nceapă ritualul... din buzunarul sacoului scoate punguţa cu trei miezuri de felii de pâine. în faţă, pe alee o dislocată pavelă. se poziţionează astfel ca umbra capului s-acopere gaura. fărâmiţează un miez, ţinteşte la gaură şi aruncă. unele se duc pe de lături, altele-n ţintă. chemaţi parcă, vin porumbei, stăncuţe şi vrăbii în bucuria neaşteptatului ospăţ. - luaţi şi mâncaţi pâinea care v-o dau. fărâmiţează şi restul şi-aruncă: -aşa,aşa, ciuguliţi-mi umbra dragilor... umbra se micşorează până la gaura din cap unde e încă năvală pentru câteva clipe apoi rămâne goală. - atât am putut să vă dau... se ridică. ele-şi iau zborul. îşi pune sacoul pe umeri şi pleacă domol cu mâinile la spate gândind: - voi zbura şi eu într-o zi lăsându-mi doar umbra pe pământ, o umbră cu capul spart de cuvintele scrise, firimituri din fosta-mi existenţă, ciugulite poate măcar de-ai mei nepoţi... e mare foială în faţa primăriei. urbea se pregăteşte pentru sărbătorile ei şi el se pierde anonim în mulţime...