alb

alerg desculț prin zăpadă în cămășuța lungă de noapte cu mânuțele-n lături și râd din când în când mă rotesc cu ochii deschiți și fața spre cer fulgii pe mine să cadă să-i simt ca cea mai curată atingere-a lumii cu prima iubire de mână alergăm prin zăpadă râd cam prostuț râde și ea ne rotim amândoi un fulg îi cade pe gură cu gura î-l fur de pe buzele moi viforul unei minciuni o smulge o duce departe topind-o în zloată și alte ierni și alte iubiri topite sau sloiuri rămase în amintiri și mă văd dintr-o dată-n șoșoni tremurând în palton și tot promoroacă pe strada albă sticloasă sub ger merg pe curbura orizontului către cer cu capul în jos ajuns în zenit mă voi preface în nor fulguind din nou pe chipul copilului care-am fost altădată...