Atelier Literar

simt că sufletul nu-mi ia nici o formă, nici nu se poate opri din scurgerea continuă, mișcarea care mă împrăștie prin toată ființa. ai vrut să pleci. dar cum să poți vreodată când iubirea te-a

aveam 23 de ani când am urcat prima oară în avion podeaua devenise reperul credinței în zbor mă gândeam la Marian vecinul din blocul de alături căzuse de la etajul patru și supraviețuise acum merge

dacă aș răsfoi Deuteronomul cu unghiile înnegrit-gălbui de fumul gros al trabucului cuvintele s-ar prăbuși la Horeb din limba ascuțită a lui Moise tălpile lui Avraam Isaac și Iacov calcă

Iubito, nu e banc, deja e toamnă, de ieri te caut numai printre struguri, Dar nu mai știu când doare ce înseamnă: că mă tot duc, că-s viu și nu te bucuri? E toamnă de la tine până-n mine, și

Mint. Joc barbut cu viața. Deseori fac sex pe datorie. Promițând că voi plăti cu dragoste ulterior. Fug permanent de la locul faptei pentru că ştiu că doar prima crimă nu se uită. Femeile mă

mereu între revoluții de ce nu putem sta liniștiți să jucăm table o poartă în casă fără termopane să întoarcem televizorul cu spatele să intre norii de ploaie să spele pereții euro tot la

Un influencer se plimbă prin București cu telefonul într-o mână și microfonul în cealaltă. Oprește trecătorii. Le pune două întrebări. — Cine a fost Mihai Viteazul? — Ăla care a unit țările

am prins un zbor al cuvintelor de la mine spre ieri alunecare între amintiri pătate de dor mototolite și aruncate între clipe mă doare lipsa ta ca o rană crestată pe inimă mă doare ființa

uneori te desenam întreagă, în cărbune pe o cămașă din piele de bărbat nu știam cum doare, înspicat poate din cauză că n-am mai avut niciodată o femeie care sclipește în pumn delir de lumină vorbind

E dulce dorul ce străpunge zorii și-mi pune-n brațe amintirea frumoaselor tale mâini, pe care numai pentru câteva clipe, le-am putut adora. Mirosul caișilor înfloriți, mâinile tale îl purtau și

Bătrânul are gândirea în palme Bătrânul are toată istoria familiei sale în urechea vuind, ce nu mai vrea să audă zgomotul și furia lumii de-afară. Cartografierea păcatelor și a greșelilor de 91 de

Din puținul timp ce mi s-a dat, la început a fost înghesuială mare. Se împingeau în mine, pe unde găseau loc. Unele au plecat repede, fardate, speriate de aglomerație. Altele lăsau bilete

Un sărut pe spin de trandafir Am alunecat până pe tulpină și buzele acum suspină, însângerate, note parfumate. Și acest dulce-amar se transformă într-un singur „dar” al trandafirului

bineînţeles cã ar fi necesarã o instruire înainte de a te risipi în cãutare cred iubito dar nu mai promit nimic cred cã o parte din tine e aici în aceste cuvinte şi în frunzele ce-mi zboarã prin

E abur, și-i noapte, și-i lună, Nu dorm, dar visez că sunt viu, Copacul din curte cioplește în mine, să-și facă sicriu.

Cafeaua, balansoarul, căștile ce îmi redau pianul — toate mă duc într-o altă lume, de demult. Colțul meu de rai, de sub vișinul bătrân, unde stau adesea și citesc, scriu, privesc. Închid ochii și mă

Înainte să fie noapte, ne luminau lumânările. Somnul nu era somn. Era, de fapt, o poveste. Ce-au făcut nea Ion cu tanti Gica la tataie Grigore și mamaie Joița, la mormânt, la cimitirul cel

ce nu este disperarea de a fi fericit ci mãsura cu care încercãm sã o mãsurãm ca nişte tâmpiţi obsedaţi de cuantumuri delimitãri şi tot soiul de clasamente sterpe precum cel mai cel din cel mai