Acum

Bun venit şi tie şi felicitări pentru şarada existențială înnobilată cu umor, cu care ai ales să ne surprinzi. "Acum" ar trebui să fie un paradox al dihotomiilor, strict logic reprezentând, mijlocul, adică din perspectiva evoluției cu numai o secundă, efemerul, respectiv nimicul. Prin urmare ai fi surprins ceva ce numai tu vezi şi pe care îl defineşti printr-o teorie a "relativității începutului şi a sfârşitului". De fapt, conform ție, a relativității sfârşitului şi a începutului:
"Să treci de-acum
Și să îl faci atunci".

Şi acum surpriza: acum e începutul, sau poate chiar sfârşitul. Absolut banal. Trăiesc acelaşi sentiment ca atunci când am citit prima oară Nopți la Serampore. Ai abstractizat absurdul existenței printr-o dihotomie contagioasă. Eminamente muzicală, uşor şi necesar de fredonat şi unde mai pui că avem şi luxuriante accidente de oralitate:
"[Scuze că intervin,
dar nu pot să m-abțin]"
Saussure zâmbeşte pe muntele Parnasse, recunoscător pentru că ai verificat canalul. Da, mesajul tău trece.

Lucru foarte bine făcut!