Radu Gyr

N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi, Surad numai acei care suspina, Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost sa gemi, De n-ai fi plans, n-ai duce-n ochi

N-ai dezmierda, de n-ai ști să blestemi; surâd numai acei care suspină Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să gemi de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi

Sunt flori ce-ți ies în drum să te sărute și-ți gângure crâmpeie de voroave. Altele mici și proaste și gângave au ochi adânci și-ntrebători de

Trist sună cornul stinsei cruciade, iar noi, betegi și jalnici seniori, ne-mpleticim în platoșe schiloade

Puneti-mi lanturi si catuse sa sune scrasnetul hain si mii de lacate la use, eu tot ceea ce-am fost raman. Surpati asupra-mi munti si ape

A fost odată în basm, în baladă o fată mică de cer și zăpadă... și-un tată trudit, un biet tată cu umbre în ladă, cu tâmpla de cântec

Printre luciri de cornuri și junghiere, vâna și el cu prințul prin păduri. Gorunii-aveau suspine verzi pe guri și

Voi n-ați fost cu noi în celule să știți ce e viața de bezne, sub ghiare de fiară, cu guri nesătule, voi nu știti ce-i omul când prinde să

Să biciuie în mine, ca o joardă, tot gându-amar ce clipa ți-o frământă. O lacrimă în ochi de ți se zvântă, nestinsă-n veci pe geana mea să

A mai murit încă unul A mai murit inca unul - cu foamea pe fata, cu ochii de ceata, cu maini ca tutunul. A mai murit inca unul din

Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău, și-n dragoste nu-Þi seamăn, nici în milă. Dar, după răni, sînt chip din chipul Tău, de par dospit din cer,

Cântec de leagăn Dormi copilul mamii, nani, nani, a plecat si ultimul lastun. Ruginira plopii si tufanii si din temnita ce-i surpa anii nu

Baladă Ramas bun, de-acum, fratan de cruce. Vei porni spre tara ta de lut. Eu prin sabiile zarii mă voi duce, Vanturi mari să-mi iasa la

Nu dor nici luptele pierdute, nici ranile din piept nu dor, cum dor acele brate slute care să lupte nu mai vor. Cat inima în piept iti

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru-o lopata de rumena paine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru vazduhul tau liber de

Pe-o sprânceană de lumină, lâng-o lacrimă de rai, verde culme carpatină rotunjește dulce plai. Iar în

Ești Doamne bun, eu pământean si rău Si-n dragoste nu-ti semăn, nici în milă. Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău de păr

Cerul si-a deschis soborul - Lerui, Doamne, Ler - au pornit cu plugusorul îngerii prin cer. Merg cu pluguri de oglinda si de giuvaer, toti

Colind A venit si-aici Craciunul Să ne mangaie surghiunul. Cade alba nea Peste viata mea. Peste suflet ninge. Cade alba nea Peste viata mea

Nani, puiul mamii, nu mai sunt cîntece de leagăn pe pământ. Basmele pe care nu le spun au murit sub uruit de tun. Au murit sub tancuri, de

Dă-mi chipul tău Da-mi chipul tau, granit senin, da-mi duhul tau, senina iarba, în ne\'mpacatul meu destin nici un tumult să nu mai fiarba!

Din Urali spre Soare-Apune, cum veneau încinși cu piei, parcă fumega din ei duhnet de sălbăticiune. Blestemata Miazănoapte

Adanca-i noaptea, orele profunde... Gemand, spre raftul cartilor mă-ndrum si-ntreb în soapta fiece volum: -Tu esti? Si cartea fuge si

Crivățul Dă șfichiuri, nemernică slugă, dă bici, ticălos vizitiu; nu știu telegarii să fugă cât crivăț în mine eu

Ne vom întoarce într-o zi Ne vom întoarce neapărat. Vor fi apusuri aurii, Cum au mai fost când am plecat. Ne vom întoarce neapărat, Cum apele

A plecat peste argilă, suduind cu foc, biet olar fără noroc, o frământă-n

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula. O, ce trist si ce-nalt parea Crist ! Luna venea dupa El, în celula si-L facea mai inalt si mai

În Bugeac până-n Hotin, bubă neagră și venin. Din Orhei până-n Liman, junghi și țeapă de catran. Cerul supt, cu șoduri slabe, stă-ntr-o rână pe

Din evlavii de vlădică și porunci de Domn pios, mânăstire se ridică pe tulpina ei de os. Dintre schele se desface, pârguită

Un cantec aureste si-o stea la geam se-aprinde si-o ciocanire alba in visul dinspre strada. Ce pas se mai opreste in gheata si zapada, la casa

Nu scuip pe\'nfrangerile mele! Ce-am adorat nu stiu sa ard si nu ridic in vant obiele in locul ruptului stindard. De funia spanzuratorii

Rupți și slabi și ciuruiți de ploaie, vineți în amurgul citadin, zornăim sub bura de venin, poticniți în fiarte și noroaie. Strâmbi de

O, brad frumos... O, brad frumos, ce sfant pareai în alta sarbatoare. Mă vad copil cu par balai si ochii de cicoare. Revad un scump si drag

Hangiul Afara-i vant si-i gol ulciorul. - Hangiu smintit, da fuga iar! Vreau vin ca zarea si ca dorul si cum e jalea de amar. El insa-mi

Alaturi de temnita, pe-o rana, pe-o coasta, cimitirul nostru tace, adasta, asteapta sicrie sarace cu numar de smoala scris pe capace...

Flamand de lume, nesatul de cer, fereastra grea, stau ceasuri langa tine, cu brate\'ntinse catre tot ce vine, cu ochii\'n lacrimi, catre cate

Parca de veacuri, parca de cinci ani n\'am mai pranzit, n\'am mai sezut la cina. Parca de veacuri, parca de cinci ani, am suge fier, am roade

Mușcând paznicul, din cușca lui, spre munte, lupul ca o flacără-a țâșnit... Tremură pădurile pe frunte cu inelul brumelor sfințit. Lunecă din

Din tot, ne-a mai ramas aieve, acest zid grav, aceste dreve. Crunt ferecati in piatra dura cu pumnii stransi, tacem din gura. Tacem,

În Nazaret e-o primăvară dulce și zburdă-n ea copilul de dulgher. Și prag se-neacă-n aur și ungher, oriunde El surâde sau se duce. Atinge-un

Calfă la diavol, ucenic la tâlhari de-aș fi fost, în zănoagele crunte, încă n-aș trece cu răni așa mari, cu semn de osândă pe frunte. Gloata cu

Vecinul care-a murit In celula de alaturi a murit alaltaieri unul. Era un vietas ofticos. Tusea-i sunase mai neagra de cum e ceaunul, si-o

Morminte dragi, lumina vie, sporite\'ntr\'una an de an, noi v\'auzim curgand sub glie, ca un suvoi subpamantean! Ati luminat cu jertfe

N-ai dezmierda de n-ai ști să blestemi. Surâd numaim acei care suspină. Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi, de n-ai fi plâns, n-ai duce-n

Mărșăluim... Prin noaptea cu tăișuri, strivim nămolul, blestemăm, scrâșnim. Călcăm mocirle, sfâșiem hățișuri, mărșăluim, mărșăluim...

RUGÃCIUNE Stăpâne-nsângerat, Domn al luminii și Veșnicie limpede, Iisuse! Tu, care ai primit pe frunte spinii și cuie-adânci în

Poveste Am avut un copil si-o nevasta Acum o suta, o mie de ani. Auziti paianjeni ? Auziti sobolani ? Am avut un copil si-o nevasta. Când a

Ne-am târât, julindu-ne pe coate, până-n fundul gropilor posace. Din mantăi curg mlaștini desfundate, în bocanci ne clefăie băltoace.

Voi n’ați fost cu noi în celule să știți ce e viața de bezne, sub ghiare de fiară, cu guri nesătule, voi nu știți ce-i omul când prinde să

Așa, ca să petrecem împreună, în cinstea dumneavoastră, boieri mari, am tras în țepi cinci tururi de șalvari și-un pașă cu turbanul cât o

Voi n-ați fost cu noi în celule să stiți ce e viața de bezne, sub ghiare de fiară, cu guri nesătule, voi nu stiți ce-i omul când prinde să

De-aici\'nainte, vremea se masoară cu trudnicile tale oseminte, si veacul care curge peste tară începe din cenusa ta fierbinte. Mergi

Când zăvoiurile serii sună inimile serii și apleacă peste ape clătinate alăute, lenea Oltului se duce legănându-se pe plute. Zboruri

Știu, veacul meu m-a dat pe ușă-afară și continentul m-a scuipat în spații, fiu deșucheat, zănatec pierde-vară, pramatia supremelor

Făcuse-un cântec aspru și zbârlit ca o spinare de mistreț roșcată. Un cântec pentru munți, pentru granit și pentru Þara lui încrâncenată. L-au

Doamne, fa din umilinta pod de aur, pod inalt. Si din lacrima, velinta, ca pe-un pat adanc si cald. Din lovirile nedrepte, faguri faca-se

Păsări de zâmbet - raze și umbre și păreri - tăiate dintr-un cântec cu foarfeci de zăpadă. Tu, mână, nu cu fire-ai țesut, dar cu baladă, cu

Din ranile si\'nfrangerile noastre intindem punte noilor destine o punte de margean peste dezastre, s\'o urce pasii lumii care vine. Cu

Secat vin metropolele mereu fumegânde, femeile noastre nasc prunci pentru foamea avioanelor flămânde și setea-nchisorilor adânci. Arhangheli

Arșița încremenită într-un fier ca-n stalactită, așchie de-azur, cu stele, otrăvită-ntre prăsele. Gușter, scris în luminiș de oțele cu

Câte-nțeleg, n-am înțeles, dar aș lua toate câte las, tot ce-am cules și n-a rămas, tot ce-a rămas și n-am cules. Azi din frântura

Nu pentru-o lopata de rumena paine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru vazduhul tau liber de maine, ridica-te, Gheorghe, ridica-te,

Am fost arhitecturi de vis frenetic, de jinduiri, pasiuni ți aripi multe. Sunt un morman de renunțări oculte, ciob lângă ciob și petic

Vezi, Viata? Eu inca mai traiesc si inca-ti mai fac reverente cu-aceste gunoaie si zdrente, c-un rest de prapad omenesc.

Mă plec, ca peste-un ochi afund de apă, flămând și orb, deasupra morții mele și scormonesc cu sfârcuri de nuiele în câte taine tremură

Cu păru-n vânt, trăsnete ies din largi spintecături de șes. Băltoace, smârcuri, eleștaie sar din nămol și țopăie vâlvoaie, Ceru-ndârjit

M-a despuiat și soarele cu jaful, m-a tâlhărit și luna la răscruce, și-n brațele-ncleștate să m-apuce mușcai, adesea, pietrele și

La curtea mea hrănit-am orătenii, cocoși ca aurora boreală hulubi de aur și păuni de gală că-mi pizmuiau minunea lor curtenii. Iar

Orbit de strălucirea ei de tiară, zeiță albă, pudică și nudă, pândeam prin stuf, cu geana grea și udă, superba goliciune statuară. Era

Am fost cândva o cetină-amândoi Şi amândoi un singur conifer. Ne-au frânt vântoase, grindine şi ploi. Azi alte crengi cresc dincolo de

Când clipa mea, din zborul ei de graur se face iar la loc eternitate și-n goluri reci, ca-n ape încleștate, se-neacă umbra verdelui meu

Iubeai o fată de zăpadă și numele-i scriai mereu pe-un pentagon, pe-un minereu, pe cărți de mult uitate-n ladă. Eu, pe pupitrul din

Cândva, avui și eu grozave coame, asemenea pădurilor semețe. Zbârlind în vârf trufașa tinerețe, frigea mândria-n mine ca o

Azi noapte, în rezerva șase, un pat rămase gol. Prea mult iod și a fenol acest aprilie miroase. Surori de fum, cu pași de fetru, atât de

Cad, peste noi, inele și podoabe, rachetele. Salcâmii doar suspină. Vântul, zbârlit, târându-se pe labe, m-adulmecă pe nări ca o jivină.

Trecut-au ani, ca peste șesuri norii... Dar, uneori, când ramurile lunii ne bat în geam cu zarzării și prunii, din zări adânci, așa cum

Aş vrea-n uitare să cobor şi iar mi-e dor de umbra ta.... De cate-ncerc să uit mi-e dor, de cate n-am putut uita. M-aş vrea la fel cu pomii

Aiudule, Aiudule, temniță cruntă, Cu noapte lungă și zi măruntă - foamea-i mireasă și moartea-i nuntă, Aiudule, Aiudule, temniță

De jos, din zbuciunata-mi adâncime, tânjesc mereu seninătăți să isc, gelos pe glaciatul lunii disc, pe tot ce e celestă

În brazi, în paltini, în stejari eu am părinţi şi fraţi şi neamuri. Nu frunza tremură pe ramuri, ci numai ochi adânci şi mari. Toţi dacii

Această lungă toamnă gravă, melancolia să-i pot bea, a picurat în cupa mea și miere-alături de otravă. Și gust cu

Și când mă-ngropi cu totu-n mângâiere, m-afund, pierdut, adâncului desfăt ca-n maldăre de floare de omăt, de unde nu mai știu

E-o răzvrătire-a umbrelor haine și-a orelor cu-năbușite glasuri. Eu nu le-am vrut oprite în popasuri cu lungi țăruși de aur și rubine.

Fir de cântec de noroc, năpârstoc de busuioc, ghiocel de funigel cu azururile'n el... A venit la noi aici, ca o poznă de

Domnul spânzură și fură, pus în scaun pentru pungi. Turcii sug și Țara-ndură, și-i blesteamă-n doine lungi, Agă tânăr – vis,

Am multe întrebări de pus, dar cui? În ele urc pe-o scară tot mai-naltă, și dac-o-mbrac cu trandafiri în voaltă, tot eu mă-nțep prin

Înfipt în piatră cât mai sus de glezne și-mpresurat de ger și stalactite, m-au botezat zănoagele zbârlite și-am odrăslit în trăsnete și

Cu păru-n vânt, trăsnete ies din largi spintecături de şes. Băltoace, smârcuri, eleșteie sar din nămol şi ţopăie vâlvoaie, Ceru-ndarjit

Zicea : -Dați-mi dalta, barosul, să-mi taie catușele, fierul, flămândul din mine, setosul, să-ncalece noaptea și cerul. Strigam :

Nu dor nici luptele pierdute, nici ranile din piept nu dor, cum dor acele brate slute care să lupte nu mai vor. Cat inima în piept iti

Nu dor nici luptele pierdute, nici ranile din piept nu dor, cum dor acele brate slute care să lupte nu mai vor. Cat inima în piept iti

Din când în când îmi arde-un jărăgai adâncul cărnii mele-nveninate, aș vrea să urc pieptiș, pe brânci, pe coate bolovănișul întoarcerii în

Privesc portrete vechi. Sunt oare eu? Obraji suavi zâmbindu-mi dintre perne, Zări, zboruri, munți, oceane – baliverne pitite sub tunica

În răvășitul meu atelier, e-o năruire de statui schiloade. Aicea una, colo alta cade, ca-n nopți de august stelele din cer. Vechi

Prichindelul tatii, un crâmpei de rază, legănat pe-o frunză lângă o furnică, stă printre crăițe și trifoi și-oftează, trist ca un luceafăr

Și anii cresc ca mustul roșu-n linuri... Savanții distilând în alambic sublimul tot și putredul nimic, aceleași întrebări și-aceleași

Nopți la rând urmăresc prin vizetă Beznele, beznele, beznele. Odinioară, citeam stelele. Lesne le Buchiseam slovele, scrise pe bolta cu

Se'nchid ferestre albe prin lalele. Adorm lăcuste de argint brumat. Ciupercile se culcă sub umbrele, și numai călțunașii-au așteptat să

Deșertăciune, mare jupâneasă, îți slugărim, încovoiați din șale, pentru-un surâs și-un sfârc de bici mai moale, sau pentru-un blid de

Dă-i fetiței mele, Dimineață, tălpi cu care lipăi prin verdeață, tril de ciocârlie-ascuns în gușe, zburda veveriței jucăușe, lângă