Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Rondelul unui cioplitor

Anotimpul umbrelor - Ed. Blassco 2015

de Radu Gyr(2020)

1 min lectură

Mediu
Un oarecare cioplitor
tăia din piatră coțofene.
Le da culori nepământene
și le sufla în aripi zbor.
Din zi în zi creșteau în pene,
deasupra lui țipând sonor.
Un oarecare cioplitor
tăia din piatră coțofene.
Dar, într-o zi, rotind viclene,
s-au năpustit în zborul lor
și-i ciuguliră ochi și gene.
Tăia din piatră coțofene
un oarecare cioplitor.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
57
Citire
1 min
Versuri
13
Actualizat

Cum sa citezi

Radu Gyr. “Rondelul unui cioplitor .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/radu-gyr/poezie/rondelul-unui-cioplitor

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.