Radu Gyr›Poezii

Azi noapte, în rezerva șase, un pat rămase gol. Prea mult iod și a fenol acest aprilie miroase. Surori de fum, cu pași de fetru, atât de

Domnul spânzură și fură, pus în scaun pentru pungi. Turcii sug și Țara-ndură, și-i blesteamă-n doine lungi, Agă tânăr – vis,

Ştiu că sunt lut, dar nu ştiu cine mi-a pus în piept albine stranii, să-mi scoata mir din mărăcine, din bălării, împărtăşanii. Minunea mea

Arhangheli căzuți de mult nu mai speră întoarceri în raiuri de fum. Creștem cântece de retortă și seră și flori de ciment și

Frunză galbenă de vrej, ce viermi te mănâncă? – Peste măguri, către Dej jalea e adâncă. – Râule, de ce-ţi zbârleşti coama nărăvaşă? –

Cu flăcări reci, ca o brățară arzi, taină, -n crunt sipet de foc. Noi degerăm de frig afară și pașii tremură pe loc. Atingem clanța cu

• Din fân făcându-ți scăfârlie, din paie ciot de trup sărac, surtuc ți-am pus și pălărie și te-am proptit într-un harac. Scoți

Trosnesc pe uliți pietrele de ger. Ce Sfarmă-Piatră vine să le sfarme? Lățos se culcă vântul și adoarme ca un dulău cu labele pe

Și când eu nu voi mai veni nicicum cu pași pe care nimeni nu-i așteaptă, ci doar cu pași ce nu ating vreo treaptă și-abia plutind de-un

în piept gangrenele epocii și tot trecutul nostru pământean, ne-apropiem de zâmbetele rocii, care-au țâșnit din daltă și ciocan, cu pași

Odor suav, surâs de crin, pașii tăi albi spre ce destin? Spre care țărm, sub care zodii? Ani cu păuni, venin sau rodii?

Tot mai arde cerul sus - ziurel de ziuă - peste ieslea lui Iisus - ziurel de ziuă - Vitleeme, colț de rai, - ziurel de ziuă - îngeri

Mladele leagănă smirnă, tămâie și cerul e tot pe pământ coborât, că l-am culege de sub călcâie de n-am pleca după el cât de cât. Muguri

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă. O, ce trist și ce-nalt părea Crist! Luna venea după El, în celulă și-L făcea mai înalt și mai

O, anii când jucam arșice Printre gramatici și-aritmetici, Sau anii când citeam patetici Pe Eminescu și pe Nietzsche! Ce dulce prin trecut

Ca să cânt tămâioșii tăi ani, tinerețea mea, tinerețe, mi-ar trebui fluvii semețe și munți și vulcani, și grindini prin crengi

Mi-aș face condei din oftat și din venin călimară. Aș scrie cu rânjet de fiară, cu urlet și cu scuipat. Smulge-mi-aș zdrențe

Rămas bun dragă frățân de cruce! Tu pornești spre țara ta de lut. Eu prin săbiile zării mă voi duce, vânturi mari să-mi iasă la

Să mulţumim acestor zile Şi-acestor nopţi ce ne pătrund Cu chinul darului fecund Şi-al răstignirilor fertile. Să mulţumim acestor

În leagăn peste fântână omătul alb al florilor. Azi stă uscat într-un picior. Fântâna a murit pe-o rână. Nici cumpănă în rugăciune, nici

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă. O, ce trist şi ce-nalt părea Crist! Luna venea după El, în celulă Şi-L făcea mai înalt şi mai

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, foamea, oftica și moartea vin cu șbilțul să culeagă ca hingherii, să-și ia partea. Ziua toată, noaptea

Seceta trecu zăludă și haihuie și buimacă. Luna-n sat pe uliți joacă, goală ca o paparudă. Stă veninu-n mămăligă, numai bozii. Din

Alături de temniță, pe-o rană, pe-o coastă, cimitirul nostru tace, adastă, așteaptă sicrie sărace cu număr de smoală scris pe capace