Tifle
de Radu Gyr(2009)
1 min lectură
Mediu
Știu, veacul meu m-a dat pe ușă-afară
și continentul m-a scuipat în spații,
fiu deșucheat, zănatec pierde-vară,
pramatia supremelor dizgrații.
Nu-i ștreang să vrea, nici rug să se-ncumete
să-mi curețe mormanul de păcate.
Fosforescent de splendide stigmate,
mă strâmb la harta putredei planete.
Orgolios în răni incandescente,
ard, decăzut din timp și orizonturi.
Dărâm Olimp și rai cu simple ghionturi,
cu phalusul sparg zei și monumente.
Gonit de ev, scot limba peste leaturi,
gonit de cer, scuip astrele opace;
dar numai sânge pun în bobârnace
și lacrimi fierb în tifle și scuipaturi.
Rimbaud, te aprobau heliotropii
când stele tu spurcai și cer albastru...
Eu, cocoțat deasupra Europii,
trist urinez pe propriu-mi dezastru.