Cădem în vorbe
Anotimpul umbrelor - Ed. Blassco 2015
de Radu Gyr(2020)
1 min lectură
Mediu
Cădem în vorbe, goi făr-de-veșminte.
În râpa lor ne prăbușim făptura.
Pe povârnișul frazei dați de-a dura,
cădem din picuri albe în cuvinte.
Cădem în vorba dragoste, ca-n zgura
rămasă după mari incendii sfinte,
ne prăvălim ca-n funduri de morminte
în câte-o șoaptă ce ne arse gura.
Cădem, cum pică lacrima pe față,
în putreda cuvintelor plămadă:
silaba vis ori îngăimarea viață...
cădem în vorbe ca-ntr-un vârf de spadă
sau ca-n spărtura unui bloc de gheață,
ca-n tot ce-i scris nălucilor să cadă.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Radu Gyr
- Tip
- Poezie
- An
- 2020
- Curent
- Tradiționalism
- Cuvinte
- 83
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Radu Gyr. “Cădem în vorbe .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/radu-gyr/poezie/cadem-in-vorbeIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
