Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Asprime

Anotimpul umbrelor - Ed. Blassco 2015

de Radu Gyr(2019)

1 min lectură

Mediu
Înfipt în piatră cât mai sus de glezne
și-mpresurat de ger și stalactite,
m-au botezat zănoagele zbârlite
și-am odrăslit în trăsnete și plezne.
Cu spini vâlvoi și gheare ascuțite
și-nvestmântat în cremene și bezne.
Decât din borangicuri moi, mai lesne
m-au făurit din vârfuri de cuțite.
Și, totuși, prin ce stranie urzire,
din când în când găsesc pe-un fund de cufăr
O cușmă albă și un strai de mire.
Și când, ca o fierbinte rană, sufăr
scrâșnirea dălții-n recea-mi împietrire,
o clipă mă cutremur ca un nufăr.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
87
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Radu Gyr. “Asprime .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/radu-gyr/poezie/asprime

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.