Balanță
Anotimpul umbrelor - Ed. Blassco 2015
de Radu Gyr(2020)
1 min lectură
Mediu
Pe-un talger al zănaticei balanțe
mă-nalț ca un gigant, pe altul scad,
beat de viori și pârjolit în iad,
mușcând din deznădejde și speranțe.
Îmi spintec prin vârtejuri crunte vad,
ars de-ndoieli sau fript de cutezanțe,
pe trup c-un jind ca niște rupte hanțe,
cu gheare lungi de parcă-aș vrea să prăd.
Alung un vis, ca pe-un ciumat, din cale,
și-mi paște iar din palme ca un ied.
Credința fuge, ca să-mi dea târcoale,
spre ea, turbat ca lupul, mă reped.
Ce pacoste, când luna se prăvale,
ce har de înger că visez și cred!
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Radu Gyr
- Tip
- Poezie
- An
- 2020
- Curent
- Tradiționalism
- Cuvinte
- 95
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Radu Gyr. “Balanță .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/radu-gyr/poezie/balantaIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
