Timpului
Anotimpul umbrelor - Ed. Blassco 2015
de Radu Gyr(2020)
1 min lectură
Mediu
Cazi de pe mine – veche tencuială
cojită de pe zid cu aspră gheară.
În aer fugi ca frunzele când zboară,
te zdrențui ca o putredă obială.
Te scurgi din trup, din flori, din zarea-amară,
ca sângele dintr-o arteră goală.
Țap negru, fugărit în hăituială,
te-arunci din mine-n râpă milenară.
Aș sparge-oglinzi și aș seca băltoace,
să nu mai văd cum mă despoi la piele.
Tu, lotru cu pistoale și gârbace,
mă jefui de lumină și inele.
Praf și cenușă face-mi-te-ai, face,
tâlhar de stele și fecior de lele.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Radu Gyr
- Tip
- Poezie
- An
- 2020
- Curent
- Tradiționalism
- Cuvinte
- 89
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Radu Gyr. “Timpului .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/radu-gyr/poezie/timpuluiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
