Ești Doamne bun
de Radu Gyr(2006)
1 min lectură
Mediu
Ești Doamne bun, eu pământean si rău
Si-n dragoste nu-ti semăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de păr dospit din cer nu din argilă.
Nu ți-am râvnit nici razele subțiri,
Nici tălpile străpunse de piroane.
Dar Tu mă faci părtaș în răstigniri
și-Þi tot îngân osânda din icoane.
Identitatea nu mai înseamnă simpla definire a sinelui sau nici măcar a ființei proprii, ci unire euharistică în jertfă, în suferința trăită „sânge lângă sânge” cu Mântuitorul:
Sfințit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu știu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere?
Cu necersita slavă mă încarci
si-n cuie, când sfințenia mă frânge,
oftând mă uit la rănile-mi prea largi
și-Þi cresc alături, sânge lângă sânge.