CRUCIAÞII
POEME DE RÃSBOIU -Bucuresti, 1942-
de Radu Gyr(2007)
1 min lectură
Mediu
Doamne, printre vâlvătăi
suntem cruciații Tăi.
Cu asprime și cu vis
cruci de foc pe piept ne-ai scris.
Ne-ai tăiat prin porumbiști
raiul Tău cu îngeri triști.
Rai, în care branduri bat,
de chesoane spintecat...
Ne porți marșul triumfal
prin pucioasă și metal,
mucenici cu-obraji de zinc
in urgii ce nu se sting.
Spre ce grav Ierusalim
mergem sa ne răstignim.
Urcăm Noul Testament
sub un dur bombardament,
și ne seceră din cer
heruvimi sonori de fier...
Doamne, printre vâlvătăi
suntem cruciații Tăi.
Ritmic, cum bocancii sună,
sângerând intrăm în lună.
În grenade și-n rucsac
ducem crâncenul Tău veac
și purtăm la centiron
Cerul Tău într-un bidon.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Radu Gyr
- Tip
- Poezie
- An
- 2007
- Curent
- Tradiționalism
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Radu Gyr. “CRUCIAÞII.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/radu-gyr/poezie/cruciathiiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
