Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Arborii

de Radu Gyr(2020)

1 min lectură

Mediu
În brazi, în paltini, în stejari
eu am părinţi şi fraţi şi neamuri.
Nu frunza tremură pe ramuri,
ci numai ochi adânci şi mari.
Toţi dacii de la rădăcină
ard în molizi, sub largi cununi.
Pe cer, cu vârfuri de goruni,
scriu uricarii, cu lumină.
În frasin, ca-ntr-un vechi altar,
slujeşte încă un vlădică.
În creanga dârză se ridică
o mâna aspră de plugar.
Iobagii cresc din răzvrătire
în fagi, alături de plăieşi.
Câte-un bunic, câte-un uncheş
aud în orice plop subţire.
Zugravi de vis ori octoih
şoptesc prin scorburi către seară,
lângă poeţi care-nălţară
din flăcări lacrimă de stih . . .
Şi eu totuna cu străbunii
în cel de mâine, cel de azi,
voi murmura în ulmi şi brazi,
cu toate foşnetele lunii.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
125
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Radu Gyr. “Arborii.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/radu-gyr/poezie/arborii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.