Poemă veche
de Radu Gyr(2009)
1 min lectură
Mediu
Când zăvoiurile serii
sună inimile serii
și apleacă peste ape clătinate alăute,
lenea Oltului se duce legănându-se pe plute.
Zboruri amurgesc, și umbre cum alunecă nălucă
spre ostroave dunărene a trecut un dor de ducă.
Intră soarele în apă ca o ciurdă roșcovană.
Seara sună jale lungă, frunză-n dungă, frunzuleană.
Grei, dorm bivolii tăcerii tolăniți în fund de zare.
S-a lungit în cer, pe labe de topaze, Ursa-Mare.
Când luceferii atârnă de albastre cobilițe,
luna pleacă-n târg, la piață, într-un car cu lubenițe,
Și pe țărmul vechi, cu zboruri înnoptate și cu doruri.
inima de altădată, fără plute, fără zboruri,
doarme somn de mlaștini sure, unde papura se-adună,
somn de bivoli mari de lene trândăvind în bălți cu lună,
somn de stepă tâlhărită, când în toi de bărăganuri
putrezesc troițe strâmbe la răspântii fără hanuri...