Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Zăganul

Anotimpul umbrelor - Ed. Blassco 2015

de Radu Gyr(2019)

1 min lectură

Mediu
Legenda i-a stins toată seminția
și i-a-ngropat-o-n zalele zăpezii,
pe unde capre negre-și urcă iezii, –
iar platoșele rocilor trufia.
Singur rămas pe gresii de ardezii,
și simte-n solitudine tăria
și față-n față stă cu veșnicia,
sub viscolele verzi ale amiezii.
Durând din vreme veche-n vreme nouă,
e ultimul zăgan uitat pe creste.
Nu-i pasă dacă grindinile plouă,
el știe doar că biruie și este,
și-n piscul unde bea azur și rouă,
zbârlit, înfruntă secol și poveste.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
77
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Radu Gyr. “Zăganul .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/radu-gyr/poezie/zaganul

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.