Don quijote
de Radu Gyr(2019)
2 min lectură
Mediu
Mi-oi râcâi cu grijă rugina de pe ză
și-n pod găsi-voi sparta o chivără, m-auzi ?
I-oi drege buza știrbită la loc, din mucava
și o voi ține-n brațe, timp lung cu ochii uzi.
Mi-oi ascuți de-o piatră, cu gând-n lume, lancea
și-o noapte aștepta-voi în friguri zorii, când
mi-oi săruta mărțoagă pios pe botu-i blând
și voi porni alături cu soarele din Mancha.
În urmă Sancho Pancha își va certa mereu,
proptindu-se-n călcâie, măgarul său cuminte.
Va da din cap prostimea : -Este nebun ! Dar eu
voi merge numai cântec și numai vis-nainte !
Hei, cine-o să mai aibă veșmânt medieval
mai scump că zaua-mi ștearsă cu grijă de rugină ?
Că Rosinanta nimeni n-o să mai aibă cal
Și nici un vis ca visu-mi să ardă de lumină . . .
Și totuși, huiduită-mi va fi armură-n drum
și nimeni cavalerul cel blând nu-l va-nțelege
cât e de trist în umbra castelelor de fum,
însângerat de pietre și vânat de ciomege.
Însetoșat, hangiul nu-mi va întinde cana,
iar aripile morii mi-or rupe carnea, dar
m-o duce scutierul călare pe măgar
și voi porni în lume să-mi aflu castelana . . .
Iar când s-o rupe lancea bucăți în arături
și-o face idealul din mine carne vie,
atuncea cavalerul să moară o să vie
cu trupul către vatră și gândul către zări . . .
Întors să mor alături de-o veche lumânare
voi auzi pe Sancho plângând și pe preot :
-Cum a putut să-ncapă un vis atât de mare
în trupul ăsta firav și slab de Don Quijote ?
Mi-oi năluci atuncea că am învins toți zmeii,
că sunt biruitorul întregului pământ ;
îmi va închide ochii, blând, mâna Dulcineii
și voi muri departe de morile de vânt . . .