Atelier Literar

Dacă cineva, printr-o minune s-ar întreba de ce Șerban nu mai scrie mai nimic de vreo 2 ani (astăzi este 28 iulie 2026), aș vrea să-i comunic următoarele: trec, cred, printr-o perioadă în care mi-e

A scrie este despre a trăi. Dar nu despre a trăi pentru a trăi, Ci pentru a face din scris regate, împărății Cum numai tu poți să le descrii... Este despre a visa că ai putea să trăiești O altă

Misterul ne lovește tiptil, ne îmbrățișează cu un trecut aproape uitat, dar senin. În buzunarul de la piept, Tata poartă epitaful lui, scris de mine. Eu, fata de la 3, pentru domnul Niță de la 3 și

Astăzi număr treptele și fiecare treaptă are numele tău. Pământul înțesat cu orgolii mă ține de gleznă, îmi spune: stai și tu ai ascultat. Și din stai a crescut iarba, verde, adevărată.

Va veni o vreme când, revenind pe Terra, O să ne renaștem ca un TuDor și o doină, iar începutul va avea din nou gustul luminii, mușcând dintr-o gutuie. Pseudonim TuDor.

Strâns ca două parâme încrucișate, Stabilizând un submarin de babord, Ne-am lăsat urme roz-sângerii pe piept, pe sâni, pe coapse. Și am urlat în fericirea amarării la țărm Jurând, Că niciodată nu

Azi e luni. Mă bate gândul să te caut, să te simt, chiar dacă mă dor toate oasele și jumătate din mine nu încetează să spere. Azi mă rog, ca lacrima în strană, să-mi vii, să-mi fii, chiar dacă, în

Și iată Infinitul pe brațe efemere! O magmă care fierbe sub pleoapele de ger; Ne strigă din vioară oglinzile himere Și curgem din izvoare 'n-oceanul unui cer. Mai suntem din petunii doar steaua ce

prea multe stele în sânge erau crude și le-am înghițit pe toate m-au trimis la un spital de elipsoide acum bat în mine fragmente de pulsari frate stau pe pat de glicemii cu ochii sărutați de

Cuvânt se-ntredeschise buza cu recea ei necuvântare Și printre gânduri necuvântul rămase-alăturea-n uitare O vorbă zămislită-n urmă cu cer senin se bate-n mine Tu mă vegheai la căpătâiuri dar vorbe

Toți îngerii sunt o prelungire a lui Dumnezeu. Unii poartă numele meu. Poate asa ne măsoară El dragostea, născută din tu și eu. Până la urmă, tot o prelungire a lui Dumnezeu.

simplu firesc mi-ai prins mâinile într-un nod stelar savoarea buzelor tale este pecetea sărutului de jad brațele dezgolite par arcuri întinse pe podelele art nouveau curbe line contururile siluetelor

toate poeziile pornografice pe care le-am trimis la reviste mi-au adus înjurături, nu bani așa cum speram eu, cum ar fi fost normal așa cum se lăuda bukowski „sînt bune și înjurăturile, mi-a zis

Despre tine înflorește teiul iubito și-n primul rând seară de seară stelele înmuguresc pe alte ramuri după aceeași regulă de aur totuși despre tine înflorește teiul iubito despre tine luminează

mi-am scos frica din piept și am pus-o pe masă era atât de urâtă încât mi-a fost rușine că locuisem în ea o hrănisem ani întregi cu presupuneri cu tăceri cu oameni mai mari decât erau în

este urâciune să te închini la idoli mai ales la cei expirați este și mai urâciune să nu-ți dai seama la fel de păgubos e să te uiți în gura lumii fără să fii dentist autorizat sau călăul mascat în

viața e făcută doar din ticăloși și câteva linii de cod nimeni nu ne mai cioplește după tiparul unei religii a unei întâmplări sau a unei propoziții concluzive carpe diem e ștrangulat de quam minimum

caracatița și-a întins brațele peste lume în fapt și-a pus în plan să islamizeze pământul toate femeile subjugate de imensa lor putere e de neconceput ce oarbă e lumea încă mai cred în pace și

Învăț moartea chiar din viață: carte după carte viața mă răsfață?

Când lacrimile se desprind din sfera care-mi risipește întunericul lăuntric menirea lor este să-mi strige răspicat durerea ce așchii îmi aruncă-n suflet să mi-o împrăștie-n lume și să-i găsească