Atelier Literar

când treci prin locuri unde odată ai fost fericit e o durere pe care știi că nu o ai te uiți pe tot corpul cu disperare cauți o rană oarecare de atins în fiecare zi zicând aici aici mă doare această

bună beznă! ți-am adus în dar noaptea mea ora 3:15 armonia se rupe în death metal și capătă sens pe marginea paraliziei în somn. ți-am văzut silueta. acum… ține cadavrul naivității mele. mintea nu

Fostele Prietenii lui Cireșel Dumbravă vorbeau adesea despre fostele lor iubite. Serile, când se adunau la vreo terasă din oraș, cu halbe aburite și țigări aprinse, băieții își deșertau amintirile cu

Eu stau pe un mal, visul meu pe celãlalt, meduze albastre tremurã pe apele adânci ale ochilor tãi... Hotare nestatornice împing rãsuflarea mea când spre umbra morţii când spre cea a vieţii, când pe

scriu acum o poveste despre lumina florilor de aprilie lumea s-ar opri în loc privind fluidul tremurând al petalelor ritmul allegro al murmurului parfumat al corolelor hlamida vântului neostoit peste

De ziua ta sunt umbra petalei, A ultimei petale ce a rămas în floare, Care, Înainte de a se desprinde Și a lăsa pistilul să devină fruct, S-a întins, în cădere, Pe pământ Ca gândul împrăștiat Înainte

Am strâns în mână un măr Adus dintr-o țară cu mere albastre Cărat până aici pe un drum de mătase L-am găsit sclipitor ca un strop N-am mușcat din fericirea lui eternă Nu l-am șters de praful

oricine va fi faimos pentru cinsprezece minute așa spunea ursitoarea Warhol și eu am crezut în inocența mea am început să aștept cuminte până se va împlini profeția nu am mai băut nu am mai

Poate că te agăți de un adevăr dureros: acela că ai fost părăsită de cei pe care i-ai iubit. Dincolo de el însă există un adevăr mai tăcut și mai incomod, acela în care, fără să-ți dai seama, ai fost

Folia de plastic plutea împinsă de vânt, Ca o pasăre care alerga prin cer Ori ca un gând după cuvânt. Își zvârcolea trupul lovindu-se de apogeu Ca și cum de gol s-ar fi lăsat atrasă Spre

Pe albia impenetrabilã şi sinuoasã a vremii, vãluresc, vãluresc visele mele. Clopotul inimii de bronz încearcã în zadar sã le readucã în vechea lor matcã. Se duc, se duc, şi corul lor se stinge-n

Sunt întrebări care nu se lasă rostite ușor. Nu pentru că nu le-aș ști, ci pentru că, odată spuse, încetează să mai fie ale mele. Încep să mă privească ele pe mine. Cine sunt. De ce sunt. Voi mai

oriunde-n lume în voia curenților păpădiile - grad de comparație la-ndemâna orișicui

Streşini somnoroase privesc spre zorii roşiatici. Clipesc din ochii mari, miraţi, iar din cuiburile lor zboarã în stol visele adãpostite în timpul nopţii. Şi toate iau chip de fluturi, de

plouă de zile bune plouă ca în macondo plouă și nu dau de Dumnezeu mi-am pus o pelerină și am ieșit nimeni pe drum totuși în pustiu Îl simțeam m-a tras de mână când să trec linia de tramvai fără

Lebăda și-a sfârșit tăcerea. De prea mult timp notele se compun și se recompun în tipare de lut, ascunse între nuferi și trestii. De prea mult timp o strigă Deneb! Astăzi o rază i-a străpuns