mihaela aionesei

Bacovia privește în pământ cu ochi împăienjeniți în jurul lui orașul un cearcăn de lumină prea violet să îndure primăvara noastră plouă întruna plouă cu spume un pumn de frunze tânguie

Bacovia îmi umblă prin suflet cu abatoare de miei trupul chircit într-un bob coboară în adânc după sărutul lui Iuda fântânile dau în clocot hamal neobosit un păianjen cară pânze pentru

se poartă tot mai mult suferința întoarsă pe dos ca o țarină plânsă de scaieți înțărcată cu maci care țes cea mai desăvârșită haină a minciunii ne e teamă să ieșim din ghearele singurătății

la doi pantofi depărtare de mine tremurul prins într-o capcană de iepure mă roagă să-l eliberez nepăsător un cârd de corbi servesc desertul amurgul răsfrânge dintr-un trandafir șiruri de

dimineața dintâi mă smulge stelelor mă aruncă pe stradă și-mi spune să joc șotron cu luna îngeri somnoroși zâmbesc sub pleoape cusută de atâtea ori inima dă să sară și ea nebuna o mașină

nu e deloc ușoară lepădarea de sine când strigătul sătul să înghită amărăciuni se smulge cochiliei care-și vedea liniștită de drum între un bolnav dezrădăcinat din răni și o umbră domesticită

e atâta toamnă atâta toamnă toarnă în mine rugina țâșnește ca dintr-o fântână arteziană sub piele un hățiș de ierburi strâng rup se împânzesc într-o astfel de zi nici lacrimile nu au

te voi aștepta în ploaie până când rănile contorsionate vor lua forma șinelor drepte tăcerea lor va deșira cu ușurință greutatea marfarelor pline cu inimile mele în care am murit de

învățasem drumul cu ochii închiși până la groapă doi metri mai la stânga de sârma zimțată unde bunicul îngropase primul dintre copii mort în al doilea război din cauza tifosului acolo se aruncau

iubesc locul acela în care ne dezbrăcăm singurătățile mirați de câtă iubire poate încăpea în două clepsidre goale facem dragoste cu umbrele noastre care se tem de ghemurile de lumină ce se

mâinile tale senine pe trupul meu îmi amintesc de mine din alt veac e ca și cum aș fi stat într-un sac de oase și dintr-o dată am simțit că mi se conturează umbra deși e noapte uite cum se

două ore exacte am respirat împreună. trupurile deveniseră un plămân din care țipa dragostea. ne-am iubit cu toată dăruirea, am devorat pe rând, albul de alb, materia de materie, pântecul meu

dimineața asta nu s-a spălat pe dinți s-a clătit cu o gură amară de tăcere ca și ieri cuvintele au stâlcit ecoul de primul stâlp în vârful căruia o bufniță clocește ouă pentru nopțile

în ape tulburi caută liniști demult apuse obuze stau pe buza lumii pruncii învață să cerșească stropul de milă nu-i pentru orice se împarte doar uneori celor cocoșați de cruci și

diminețile fac gimnastică la mine în geam nu le mai văd de-o săptămână oarbă ce-mi stă pe suflet precum străina instalată în casă o văd în fiecare zi în oglindă țăndări de ciudă plimbă

aerul își târâie cușca de iepuri crescuți să văd cum le tremură umbra când luna își înfige colții- sânge înăbușit de strigăt privirea foșnește- veveriță veșnic flămândă printre pomii

îndrăznisem să ies din chilia care îmi căra neputința fără să știu cât pot răni mărăcinii înscriși la viața mea- cale înghesuită de corbi nerăbdători să-mi guste căderea mă întărește

cei care încă mai aveți mame, bucurați-vă! strecurați soarele, duceți-le o rază, o floare, căci nu știți când vine ceasul fără tihnă și nu veți mai putea decât să aprindeți unei cruci o

să mă avânt câțiva centimetri pe zi încurajez cotloanele să-și ascută de umbra mea colții seara târziu ies din colivie stau la taifas cu morții mei înnădesc viața din os în os până spre

stau în aceeași iarnă cu ochiul de sticlă spart și hornul inimii afumat de plâns lăuntric aproape au ars toate duminicile umbrei vinerea albă se-arată printre cruci un vultur se închină

toamna asta m-a provocat la cea mai lungă cursă / printre schizofreniile ploilor cu aripi de arini ruginii / printre scâncetele castanilor despovărați de fructe/ și alte bla-bla-uri depresive /care

ieri aș vrut să-ți spun despre cum încolțesc inimile primăvara despre grădini dezbrăcate de parfum despre diminețile agățate în floarea de salcâm despre fluturi și păsări care țes duminici

se coc propoziții se îndepărtează prepoziții și pielea de pe suflet se jupoaie ușor vorba a devenit bisturiu fără anestezii se fac intervenții laser criteriile se introduc intravenos pentru

mă doare nepăsarea asta care umblă dezbrăcată prin lume plină de cicatrici hoituri și bube la sânii ei copii înfometați tușesc bătrânii se înghesuiesc sub privirea roasă de viermi mamele frâng