anotimp sihastru

ieri aș vrut să-ți spun despre cum încolțesc inimile primăvara despre grădini dezbrăcate de parfum despre diminețile agățate în floarea de salcâm despre fluturi și păsări care țes duminici pentru timp- olog pasager îmbrăcat cu mine în haină tivită cu o viață care nu este nici a mea nici a lui dar... prea multe închisori stau între noi și n-avem timp nici astăzi să vorbim rătăcim ca doi străini purtând eșafodul pe umeri de teama călăului nevăzut mirosim a cenușă ne ascundem unul de altul lăstunii în schimbul sufletelor ciugulim albe trăiri firimituri de tăcere înmulțesc zilele gri noaptea micșorăm distanțe- zbatere nebună de a împărți la doi un ultim anotimp sihastru captivă speranța înalță aripi cerul e crunt de albastru și dincolo de noi mâine caută un punct de sprijin