mihaela aionesei

Mi se spune tot mai des că nu văd cu ochi buni lumea că prea adun tristeți și tămâiez dureri cu lacrima am stat pe inimă o vreme și am lăsat gândurile să bată la poartă închisă doar vântul și

Știu către ce mă îndrept chiar și atunci când cad printre gunoaie sau printre șinele de tren mă spulberă viteza unui vânt și când pe ape dorul mă macină între pietre când greu m-apasă lutul și

ai plecat. ai plecat cum pleacă păsările toamna luându-mi zborurile și mi-au rămas brațele astea nebune prin care mișună nimicul și nici nu știu de mă doare sau ce-o fi senzația asta de pustiu în

trece timpul în fiecare zi se lasă jupuit ca un miel îngerul din inima lui îi poartă sângele și tace liniștea se rostogolește ca o piatră purtată de ape în sânul lor lacrimi mereu sărate duc

Ascultă-mă bine și ține minte ce îți spun acum nu voi frământa alte cuvinte pentru acest adevăr relevat strângând durerile în dinți și în pumni singurătatea nu este o pasăre singurătatea este

Am știut chiar de atunci de când cerul sub copitele lui m-a rostogolit că în lume nu se umblă cu tălpile goale nici măcar prin omăt urmele lăsate ar ademeni în grabă haite de câini și-ar

Ai dreptul să te împotrivești să spui nu să fugi spre alte răscruci și-apoi să învârți cheia în broască să auzi cum schiaună rugina în care te afunzi. Ai dreptul să stai într-un

Dimineața mi se așează pe tâmplă virgină lumină nepătrunsă de umbra întunericului în care zac spaimele cu brațe ridicate gata să prindă semnul de îndoială desenat de o cută în creștetul

știu un loc unde râsul își are rădăcina înfiptă în grădina cu pruni prin inima căreia încă-mi aleargă pusă pe șotii copilăria pașii nu cunoșteau stângăcia înfrângerea haz de necaz

Astăzi va trece încet kilometri negri de tăceri mă leagă și mă dezleagă nu știu când sunt nod ghem sau vârtej deșirat la fel ca ieri... rezist/ plâng/ iert/tac. Strânsoarea poate fi

am terminat cu greu liceul electromecanic la treapta întâi viața era să-mi tragă o țeapă și să nu mai intru într-a doua să învăț cum se sapă roua cu diploma în buzunar am fost mulți ani cel

iată primăvara și-a descheiat mugurii prin care sufletul mieilor neprihăniți suflă solfegii munții coboară să se adape la izvoare pădurile se întrec în ciocârlii grădinile-s pe cale să

am zile când tac și ea tăcerea împletește o funie de cenușă pe care demonul nopții o vântură o smulge am nopți în care vorbesc și dragostea noastră pare că vrea să întoarcă surghiunul din

ea fântână sângerată în sonate pe-altarul vieții scânteind rămasul el șoim ce-a despicat în pas de gând ideea și în căușul ochiul a strâns atâtea patimi trubadur încercând zăpezile să mute

stau în noapte cu o pasăre albă în mână îi este foame dar n-am cum s-o hrănesc mă fărâmițez celulă cu celulă să încap în mine stelele nu se văd nicăieri/ nici eu și nici Dumnezeu nu se

ceva cu aripile strânse o lacrimă sau poate o dâră de sânge animal hăituit ținându-și sufletul tremurând pe genunchi nu respiră se străduiește din zid în zid prea albă să mai

clătinându-se ar fi trebuit să fim mai aproape de perfecțiunea cercului în mijlocul lui să aflăm taina semnului rotund ar fi trebuit să cutezăm a fi pescăruși lipiți de catarg pe-o navă

fără milă buzele au gustat beția de sub piele un stol de vrăbii și cete de mânji se-ntrec pe pajiște un anotimp răsfățat de mireasma ciupercilor nebune face tumbe căderea primului fruct din

prin lagăre de dor amuțit aerul trece prin sârmă ghimpată, păpuși de ceară cu chip de om umblă în haine vărgate, hămesite de libertate tac și îndură. presimțiri ca niște ulii flămânzi

felia mea de realitate este o felină zilnic se hrănește cu bucăți de fericire crudă prea crudă pentru a simți mierea prelinsă de pe buzele lunii pline de faguri numai ea e singura în stare să

când nu vei mai strânge între dinți cuvintele ce se doresc a fi spuse va crește un copac cu rod bun la umbra lui îmi voi scălda coapsele cu mirul fructelor răscoapte între frunzele amuțite de

e timpul să plec. ți-am așternut toate rândurile de piele pe care le-am avut, mărăcinii rămași te-ar putea răni și n-aș suporta durerea. e timpul pentru rămas bun. nu, nu-mi spune „ mai stai