puf de lumină sau de păpădie

frumos saltul umbrei în propria-i ființă.
sunt stări bine etalate.

aș renunța la primul vers:
"puf de lumină sau de păpădie"
și aș intra direct cu "fiecare om privește în afara lui"

e doar o părere.

aprecieri!

onorată de aprecierea d-voastră, domnule Teodor Dume!
cred că-mi lipsește curajul de-a mă arunca în lume, nu în cuvinte...


*primul vers era titlul pe care l-am repetat din greșeală, nu avea ce să caute acolo așa este. mulțumesc mult pentru atenție.

dacă ar putea să se înalțe ca ele, până la Dumnezeu!

este un soi de tristețe smerită, parcă ți-e greu să spui...

din text nu este rea, dar mijloacele de care faci uz pentru a o exprima, sunt prea multe, iar unele din ele - total nepotrivite. Spre exemplu, acel Dumnezeu cu literă mare putea fi doar sugerat în context, fără să-i spui pe nume. Prima strofă e un rateu. De ce? Pentru că generalizezi. Pentru că nu toți oamenii privesc în afara lor. Apoi, să vorbești în numele altora și să decizi tu unde privesc ei și la ce se uită, înseamnă să-ți arogi dreptul să-i judeci doar așa cum dumnezeu ar putea să-i judece, poate nici el. În text există și câteva clișee (cum ar fi: „fructele vieții”, „sufelt înmuiat în lacrimă”) plus imagini și expresii forțate: „păsări încărunțite de frig”, „oftatul cheamă tristețea la hotare în chip de bufniță”. Și din nou, generalizări în ultima strofă, asezonate cu pseudodefiniții de genul: „fiecare om e un geamăt de pasăre înăbușit de alt geamăt de pasăre ... ”. Cu alte cuvinte, ceea ce nu-mi place mie la acest text, e faptul că ceea ce spui tu, nu se sprijină pe lucruri care fac parte din tine sau din viața ta reală. E un fel de poezie „vaporoasă” cu iz filozofard și moralist, care, din păcate nu se sprijină pe niște realități palpabile, pe lucruri pe care le-ai trăit tu pe propria ta piele, ori acele realități sau lucruri nu sunt suficient vizibile în text.


Doar o părere


Eugen

11:00

Ideea din text nu este rea.

prezența și aprecierea d-voastră, domnule Victor Țarină vine într-un moment extrem de delicat. momentul acela când vrei să-ți încerci zborul fără să mai ții cont de furtuni. nu-i ușor să te arunci în lume așa cum ești...mereu se va găsi cineva să-ți întoarcă aripile înapoi. mă bucur să descopăr însă că sunt și cei care nu doar că susțin acest zbor, dar îl și încurajează. voi încerca să bat timid din aripi, împotriva curentului voi rămâne la „tonul amărui” care mă caracterizează.
aveți dreptate în privința lui „clachează”, mi-aș fi dorit un sinonim mai potrivit întregului, dar nu am găsit unul care să exprime atât de bine această stare.
chiar dacă am adoptat scrisul cu literă mică, Dumnezeu niciodată nu-l voi scrie la fel. pentru simplu motiv că nu pot! în mintea mea este ca și cum nu i-aș recunoaște măreția și n-am niciun motiv să fac asta.

vă mulțumesc pentru semnul luminos, dar mai ales pentru gândurile bune.

respectele mele.

ce frumos ai spus, Ottilia!
cred că dacă s-ar înălța atât de ușor, am uita să rămânem oameni...
da, mi-e greu să spun ce simt, ce sunt...doar încerc să fiu!
mulțumesc pentru semnul de încurajare!

așa am învățat la școală, așa spunea și părintele Arsenie Boca și atâta timp cât cred și îi voi recunoaște măreția, nu voi pune niciodată semnul egal între mine și El. asta înseamnă în mintea mea să-L scriu cu literă mică. nu înțeleg de ce ar trebui să-L sugerez dacă El există în viața mea. fiecare are dreptul să-L perceapă așa cum simte.
rateu, nerateu e petecul meu cu care mi-am mai acoperit o rană și nimănui nu i se poate lua acest drept. nu scriu să impresionez, scriu să mă tratez de mine.
ceea ce ați omis domnule Bot Eugen, este acel în realitatea mea care scuză oarecum generalizarea, deși am trăit suficient să realizez că marea majoritate a oamenilor umblă cu desaga plină de nemulțumiri, părândui-se mereu capra vecinului mai frumoasă....sunt unul dintre ei și recunosc! îmi asum tot ce am scris cu toate imperfecțiunile!

ceea ce nu înțeleg însă este de ce se ia autorul în discuție?!
„, ceea ce nu-mi place mie la acest text, e faptul că ceea ce spui tu, nu se sprijină pe lucruri care fac parte din tine sau din viața ta reală. E un fel de poezie „vaporoasă” cu iz filozofard și moralist, care, din păcate nu se sprijină pe niște realități palpabile, pe lucruri pe care le-ai trăit tu pe propria ta piele”…

știți d-voastră domnule Bot Eugen de câte ori am clacat eu pe pielea mea? de câte ori mi-a deraiat coloana până am acceptat artrodeza și folosesc acest termen pentru că știu că sunteți medic și chiar unul bun și înțelegeți mai bine…

” acele realități sau lucruri nu sunt suficient vizibile în text”-aveți dreptate! nu sunt vizibile pentru că-mi este rușine și foarte greu să-mi recunosc neputințele.

apreciez timpul acordat și părerea1
totuși nu sunt de accord să punem etichete atât de ușor…
cu tot respectul și considerația,
Mihaela.

Mihaela, apreciez tonul tău rezonabil cu care mi-ai răspuns. Revin să precizez un lucru: nu neg faptul că ai trecut prin niște experiențe care te-au marcat. Ci felul în care ai încercat să le exprimi prin scris. Poate ai fi fost mai autentică și mai credibilă dacă ai fi abordat tema dintr-un alt unghi, unul mai personal. Generalizările, Mihaela, trebuie să le facă cititorul, după ce ți-a lecturat ție trăirea transpusă în scris. Cel puțin eu așa văd lucrurile. M-am oprit asupra textului tău tocmai pentru că am înțeles ce vrei să spui, dar nu-mi place felul în care ales s-o faci.



Eugen.


14:44