gânduri îngenuncheate
desfac neputința
în zbateri de fluturi captivi
lacrimi mustite în focul inimii
rostogolesc tăceri
pe crucea de piatră
timpul stă răstignit
clipa țipă
strivită de
rătăcit
în zdrențele trupului
timpul picură cianotic
miroase a pământ
și a frunze uscate
în ochii ei
și-au făcut cuib
un stol de păsări cenușii
cu aripi frânte
zi de zi
măsoară
zilele sunt
dureri încondeiate
de-al crucii spin
îngenunchiat
în umbra nopții
mâine va țese
speranța
spre cer
rugi răstigniți
cațără îndurări
salcâmii plâng
ultima floare
năluciri
Þi-am scris de atâtea ori,
lacrimi reci de ploi
au înălțat rugii smeriți
niciodată nu le-ai văzut înverzirea
doar ochiul ofilit și brațul ciunt.
Fire de nisip au strălucit
în pagini
un timp ruginiu
îmi curge prin vene
ca pe podoabe
îi port cicatricele
zi de zi
mă războiesc cu viața
fără să zăngăn armuri
fără să flutur o aripă albă
doar uneori
în
în ziua aceea...
păsările au căzut secerate
sub ierburi pârjolite
șerpii și-au lăsat amprenta
din ziua aceea...
un dor de muguri
stă răstignit
în scoarța bolnavă
sub crengi încovoiate
Frunzele foșnesc
trecutul ieri
încremenit în amurg
sufletul tace...
e copacul cu trunchi gârbovit.
Cândva
își dăruia prima înflorire
dar toamna la împietrit.
Un vânt călau
a
rostigolită în adîncul nopții
aud ecoul cum mă strigă
prin aerul cu aromă de cafea
caut bucuria dincolo de cuvinte
sau chiar în carnea lor trudită
oricât aș încerca a scrie
simt ritm de
cioplesc în mine
aș vrea să fiu
mai mult decât
o schiță oarecare
nu pot ...mă doare
mă voi zidi ca Ana
într-un vers
prin rădăcini
să înverzesc un cui
pe crucea răstignită
MA