Jurnal
dragostea aproapelui
...
1 min lectură·
Mediu
două ore exacte am respirat împreună.
trupurile deveniseră un plămân
din care țipa dragostea.
ne-am iubit cu toată dăruirea,
am devorat pe rând,
albul de alb,
materia de materie,
pântecul meu poartă pruncul neînfășat
zămislit din vise,
ca o pasăre sălbatică prinsă în capcană
stai în mine, omule.
n-am unde fugi…
te las să mă locuiești
fără să cobor la prima încercare.
lumina urcă treptele șchiopătând
câine lovit cu pietre,
de ce aruncați domnilor, de ce ?
nu recunoașteți dragostea aproapelui?
001.649
0