mâine dintr-un surâs mă voi zidi

dacă sufletul meu are palme
ascultă-i aplauzele pentru
reușitul poem dar mute vor fi
când îl invoci pe Bacovia
el nu-i măcelar ci e miel
înjunghiat gol pușcă în apartament
de cuțitul cu două tăișuri
legat a fost prin cuvânt ca poet...

domnule Postolache, departe de mine gândul de a-l face măcelar. aducându-l în text am vrut doar să induc o stare bacoviană de tristețe copleșitoare pe care am simțit-o de altfel anul trecut de Paște când în vizită fiind în Bacău am trecut pe la statuia lui, un obicei vechi din timpul liceului pe care tot în Bacău l-am terminat...e fascinantă poziția statuii cu mâinile la spate și capul plecat ducând parcă poverile lumii...în spatele lui o magnolie își întindea brațele înflorite către cer ca o mărturie a vieții dincolo de umbra lui...

vă mulțumesc pentru comentariu original.
respectele mele.