instinct de supraviețuire

diminețile fac gimnastică la mine în geam nu le mai văd de-o săptămână oarbă ce-mi stă pe suflet precum străina instalată în casă o văd în fiecare zi în oglindă țăndări de ciudă plimbă aerul anxios de la o respirație la alta frânge temeri în mâini tremură precum vrabia la vederea pisicii și așteaptă să treacă timpul ca un călugăr tămăduitor peste rezervația de cactuși crescută în burtă sub epidermă suspină rănile sătule de trupul hâd instinctul de refulare îndeamnă aruncarea pe caldarâm cel de conservare face ghem din arterele sclerozate nu mai e timp de pierdut mă adun dintre măselele cariate de scrâșnet îmi iau cochilia în spate și plec să mă caut într-un lan cu trifoi