echilibrul perfect

dimineața asta nu s-a spălat pe dinți s-a clătit cu o gură amară de tăcere ca și ieri cuvintele au stâlcit ecoul de primul stâlp în vârful căruia o bufniță clocește ouă pentru nopțile fără luceafăr nopțile acelea lungi care-mi înfășoară albul de gât și-mi măsoară patul până aproape de răsuflarea lunii o tarla plină de scaieți este trezirea îmi vine să iau soarele de urechi să dau cu el de nori până se cutremură pământul și cad toate stelele care mi te-au promis îmi vine să urlu să urlu să urlu tac tac tac