atingerea

mâinile tale senine pe trupul meu îmi amintesc de mine din alt veac e ca și cum aș fi stat într-un sac de oase și dintr-o dată am simțit că mi se conturează umbra deși e noapte uite cum se dă pământul deoparte și-mi cresc violete dintre sâni iar tu nu te mai saturi să guști bucata asta de stârv obosit mirosind a patimi de parcă ai fi magnetofon rătăcit pe o bandă stricată îmi repeți că sunt frumoasă tac și ascult mă agăț de fiecare deget de lumină care-mi cutreieră brazda în care m-am afundat fără vină gâdilatul din ureche crește orgoliul cât casa iese din mine străpunge nepăsarea ca un armăsar ținut prea mult în lesă nechează la fiecare atingere e bine mi-e prea bine acum dar cine poate să știe dacă e de ajuns fericirea de a-ți fi coama în vânt dă semne de fugă prinde căpăstrul și leagă-mi pământul de tine să mă simt vie