George Pașa

vezi cum vine un diftong la plesneală, bate-n gong; auzi ding, auzi și dong, vine și un sunet strong. prin porozități, mai lent trece-un sunet inocent către miezul influent, când agent, când

iată deasupra noastră polipi de chihlimbar înmuguresc rămână în strălucirea lor noi, în clipa de nisip îmbogățind un ocean

cum strângi termocuplul cu sfoara de azbest, îl înconjori cu centura de rezistențe, o strângi și pe ea bine, pui deasupra vata de sticlă termoizolantă, fixezi capetele cablurilor legate la

nu trebuie să mai scormonim prin timp, viața noastră-mpreună a fost un cântec prea scurt să mai plictisim nesfârșitul cu-atâtea expectanțe, ce-i minor nu depășește lățimea unui covor de pe care

nici măcar un scurt-circuit. nici liniște ‘nainte de furtună. cumva, o pagină în care nu se-ntâmplă nimic. pe nesimțite, acolo se ascunde totul. toți așteaptă explozia punctului. nu mai vine. sau,

-67- Totuna-i, în suspans ori în cădere, s-admiri balansul clipelor, însemnul că-n ham n-ai cum să ții ceea ce-i liber. De-ai arendat virtuțile dorinței, vei câștiga doar praful de pe tobă. Nu

amândoi îmbătrâniți cu pustiurile redeșteptate în noi spre vârful visului înaintăm chiar poticnindu-ne de prima treaptă adâncurile obosite străbatem (acolo altcândva sufletele noastre se

Ai fost ucenicul norilor de fum, printre care se întrezăreau, când și când, pulberea unei stele întârziate, franchețea unor timpuri, deplinătatea unei înțelegeri, minunate în a sa

Am încetat să visez. Orizontul s-a ascuns împreună cu fluturii târzii. Începusem o poveste în care totul rămânea în coadă de pește, cum se-ntâmplă c-un boboc de trandafir care își amână

Aho, aho, poeți fârtați, lira bine o-nstrunați! Să mergem cu mic, cu mare, ca să facem o urare fetelor din lumea largă cu buzele ca o fragă, mândrelor cu păr bălai de pe mioritic

Cu pașadinele-ai clădit o lume, săreai din trei în doi, apoi în unu, doar Dumnezeu știa ce spui, El, Bunu’; ceilalți credeau că tu te ții de glume. E-adevărat, de ai fi dat cu tunu’, n-ai fi

-63- Când iarna mugurii se strâng în sine, un capăt al poveștii e-n speranță; un altul, în vremelnicii de umbre. Trăiești în primăvara ta senină, în care-april își pregătește rodul. E gheață-n

mă gândesc să te colind. prea devreme... sau, poate, mult prea târziu. între noi sunt mai multe anotimpuri, câteva seturi de prejudecăți, e lumea care și-a uitat înțelesul. uneori, par așa de

Se îngustează orizontul ca un ultim licăr de jar. Norocul e un zar de fugă. Ignori rostogolirea sa în van.