George Pașa

trece se face pârtie-n jur nu e zăpadă nici vreun miros care să-ți mute nasul din loc nu face un pas în lateral nici unul în spate aici teama se consumă în sine nu-i hrană rece pentru cei a

Arcu-albastru-n apele-agitate bolborosindu-și bietele bulboane cedează calm cerințelor ciudate - dorințe dragi duduii-n decatloane. Eratele erau entuziaste, felicitări fereau fereastra

Știți și voi ce zicea, cândva, Moromete. Ia să fierbem, acum, niște raci! Că în viață mai sunt, adesea, momente când mai bine ar fi ca să taci. Un pas înapoi, racul, tot după tine, își ascute

Pornise-un vânt vendeta printre frunze, le biciuia fără de milă (răul!), pe-alei înguste declanșase hăul, că nu știam cum să mai dau de muze. Mândru-ar fi fost, vă zic, și Herăstrăul cu-așa

Pe limită, asculți cum crește-absența, din punct ca să devină sferă plină, să dea substanță viselor senine. Aștepți pe prag ( o pauză mai bună decât o rătăcire printre semne). Orice prezență

Îți citește-ntr-ale sale Drumuri negre, căi regale Și-ți zice să iei aminte (Deși, mult prea des, te minte!); Alta, ascunsă-n cuvinte, Îți dă frământări de minte: De-o pătrunzi, îi afli

* Îți dau la o parte buclele și se face alt timp, însă, totul va rămâne consemnat doar în anexă, știi și tu, e-așa simplu să faci paradă de intimități pentru gustul comun de mult

Ai tot așteptat mereu Ca salariul să îți crească, Iar când a crescut (la greu!) Ai zis: „Pensia o vreu!”, Te-a durut exact în bască.

Pocneau castanele. Mâna altuia era ocupată. Și te-ai ars. După ardere, au răsărit, de te miri unde, niște priorități: un bandaj (îl consumaseși pentru suflete neregăsite); niște înflorituri de

* aș fi vrut să-ți opresc din zbor toate mirările fără a le frânge dincolo de orice expectanță să treci ca o boare uitată a unui vânt primăvăratic de o energie stabilă încât pânzele toate să se

Acum o dăm la relanti, să nu vină Grăbita să ne-ntrebe dacă mai avem ceva de făcut, ceva de durut. Ce să zicem, taică? Toate poveștile au un final, chiar dacă unele sfârșesc neterminate ori în

-58- Nu știi dacă rubiniul din struguri e dator soarelui cu multe amiezi sau împlinirea e-n recunoștință. Veri după veri, pân’ la treziri de-arome, ciorchinele își împlinește visul. Apoi, în

Ottilia Ardeleanu, poetă din Năvodari, a debutat editorial la editura „Metafora” cu volumul de versuri Culorile sufletului meu. Acest volum a fost urmat de alte două, tot de versuri: Totul e să mergi

Nu vezi cum sinele-i cocoșat de atâtea-ntrebări? La capătul răbdării, mira-m-aș să te-aștepte vreo minune, grațioasă, sfioasă, cu trei nume-n răspăr sau, poate, cu nebănuite miresme în părul