ca și cum am încerca să redresăm temperatura unor fluide

cum strângi termocuplul cu sfoara de azbest,

îl înconjori cu centura de rezistențe,

o strângi și pe ea bine,

pui deasupra vata de sticlă termoizolantă,

fixezi capetele cablurilor legate la redresor/transformator,

programezi timpul necesar, temperatura,

mai tragi cu ochii la diagramă;

când s-a răcit materialul,

verifici cât de rezistentă la presiune a devenit sudura

(te gândești la fluidele care vor circula pe conductă);

cum spuneam (sau n-am spus, încă?!),

tot așa și noi facem schimb de căldură

să rezistăm mai bine la ură.

dar altceva ne strânge unul în altul,

- firele sunt nevăzute -,

poate întâmplarea de-a fi mai mult decât

niște păpuși programate (fie și genetic),

trase de sfori de către un păpușar cu simțul umorului.

și noi suntem înveliți de o plapumă să ne păstreze căldura,

n-avem nevoie de cabluri.

suntem supuși devenirii -

nu acceptăm transformarea în monștri.

și pentru noi există redresare

când pasul nostru este-n ezitare.

temperatura crește și în noi

când ne lovește-un virus mai de soi.

de presiune... ce să mai vorbim?!

se-ntâmplă când prea mult noi ne iubim.

avem și diagramă-n sentimente,

pe lângă multe cheltuieli curente.

urcăm încet un bolovan, iubirea,

dar numa-n vârf ne-așteaptă mântuirea.