peripețiile unui sunet

vezi cum vine un diftong

la plesneală, bate-n gong;

auzi ding, auzi și dong,

vine și un sunet strong.

prin porozități, mai lent

trece-un sunet inocent

către miezul influent,

când agent, când pacient.

suflă-n ceafa unui nor,

cu o voce de tenor,

vântul, renumit sufleor,

venit de la coafor.

și-atunci norii, cap în cap,

se lovesc, se-aude-un trap:

poate că în cer nu-ncap

cei sirepi ce-și fac de cap.

trap-trap-trap și bum-bum-bum!

(sigur scot un nou album!)

pic-pic-pic și vum-vum-vum!

se aude și pe drum.

ploaia intră în pământ

cum triftongul în cuvânt.

(se iubeau cu jurământ,

dar degeaba: vorbe-n vânt!)

poate cade și-un hiat,

ca o mândră pe-nserat.

(de-i puțin lichefiat,

teamă n-ai, nu-ți plouă-n pat!)

lași o pauză, discret,

în abstract și în concret,

dar un sunet mai șiret

trage către tineret.

poate că-i un „i” căzut

din „ființă”, „u” din „rut”.

nu știu, că nu am văzut.

posibil, și-un „i” mai mut.

de-are pori, e sigur viu;

de nu are, nu-i târziu,

chiar de e agent zglobiu,

pacient cumva zurliu.

„i” și „u” intră-n diftong,

„b” este ceva mai strong,

„e” revine după gong,

„s” și „c” încep un song.

o șenilă de-ar avea,

sigur intră în rețea,

cu o grilă mai giugea

și un public mai sadea.