Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

S-au tot răsucit literele, până au dat-o din rimă în albul cel mai alb

2 min lectură·
Mediu

Dacă-i alb, nu este bal, nici bla-bla la un semnal.

Nu e ladă când e dală, nici un „la” ce dă în fală.

Circ și cric sunt de-ajutor pentru cel ce-i spectator,

îi ridică mult moralul. (Zic și eu, nu dau cu parul!)

Aer mult, când vremea-i rea, suflă vântul prin perdea.

Vorbe fără de perdea (tufă, lupă și-altelea)

s-au sucit, s-au răsucit, nimeni n-a rămas pocit.

Bol s-a încurcat cu lob și a devenit mai snob.

Îi vedem acum pe strasse cum se-opresc la alte case,

braț la braț, cu voie bună, n-au vreo teamă de furtună,

că nu-i stor de nor lăsat, rost mai este de plimbat.

„Lume!”, zici, dar un emul mai posac și mai fudul

spune să nu crezi în ea, pare-a fi de catifea,

totuși, prea mulți mărăcini te-asaltează din vecini.

*

În cele din urmă, a fost nevoie de-un extinctor

să stingă ardoarea literelor după-ntrupare.

Apoi, storul de nori s-a lăsat, a plouat ca-n povești,

balul de litere s-a spart și a curs spre niciunde,

sensuri mai vii mișunau prin spuma de litere,

ca niște mormoloci prea învățați să dea din coadă.

După atâta răsucire în albul cel mai alb,

meritau și literele recunoștința noastră,

măcar o intrare de gală în lumea poveștii,

poate și-o ieșire pe măsura importanței lor.

Dincolo de orice fum, să le-nvățăm transparența,

„că vremurile sunt în schimbare” și toate se duc.

Un mic univers e și într-o scrântitură de gând;

până nu e prea târziu, să-i vindecăm neputința.

09959
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
249
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “S-au tot răsucit literele, până au dat-o din rimă în albul cel mai alb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14182121/s-au-tot-rasucit-literele-pana-au-dat-o-din-rima-in-albul-cel-mai-alb

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
un pic mai snob (merge fără poticneală, așa)

mi-ar fi plăcut și partea a doua cu același ritm și același ton
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
chiar dacă ești singurul care îmi mai comentează textele, n-am cum să nu spun că acest comentariu nu mă ajută cu nimic.
În primul rând, sugestia aceea cu „un pic mai snob” ar însemna adevărata poticnire. Chiar nu simți diferența în ceea ce privește ritmul și măsura versului.
În al doilea rând, titlul sugerează clar de ce în secvența a doua e altceva. Dacă te referi la ritm (nu la rimă, absentă în acea secvență), nu e obligatoriu ca un text să aibă același ritm. Există și combinații ritmice, atât în poezie, cât și în muzică.
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
După al doilea enunț, trebuia semnul întrebării.
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
și a devenit
cred că citisem "devenind"

chiar nu simt diferențele alea

lipsa măsurii este în multe

înțeleg!
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
care ține de cât ești dispus să dăruiești, nu cât ești dispus să primești
dar unde nu ești primit, lași darul la poartă

scuze, promit să nu te mai irit
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Ți se pare că m-a iritat comentariul tău. De această dată, ai dat-o în bară. Tuturor ni se mai întâmplă. Iar în ceea ce privește generozitatea, dacă m-ai fi urmărit pe Poezie.ro de mai mult timp, ai fi observat că am comentat destul de mult și chiar am apreciat destule texte. Mai obosesc și eu, nu sunt robot/A.I. (!)
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
ceva acolo, altfel nu mă opream la un singur vers,
le încurcam pe toate dacă chiar nu simțeam diferența despre care spui

astea sunt vremurile
tu scrii, eu scriu, alții la fel
criticii nu mă bagă în seamă pe mine, nu te bagă în seamă pe tine, pe mulți alții

eu știu că nu ar avea de ce să își piardă vremea cu mine și nici nu am așteptări

comentez pe aici crezând că cei care scriu își doresc opinii, fie ele de la neaveniți sau elite

spor!
0
@amanda-spulberASAmanda Spulber
Cu care sunt create jocurile de cuvinte. Cred că e potrivit și faptul că de la tonul sprințar se trece la un ritm mai grav, chiar de se mai păstrează un pic din ludic. Cum am mai spus, îmi place versul alb, eliberat de rimă, dar păstrător de ritm.
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Mă bucură semnul tău de lectură, mai ales că ai sesizat și "răsucirile". Am mai scris în această manieră, da, de obicei, începeam în vers alb și incheiam cu rimă.
0