Ultima aventură a lui Sangearlâk, un fel de duh ieșit din aburul cafelei

Îți savurezi liniștit cafeaua.

Plutești în visare purtat de-al ei abur.

Deodată, vezi ieșind un duh,

zâmbăreț ca o pajiște înaintea amiezii.

-- La naiba,

ăia or fi scăpat ceva în cafea!

Cine-o mai fi și ăsta?

Pare ieșit din cărți, deși nu prea.

Duhul se uită misterios la tine.

-- Parcă mi-a ghicit gândul.

S-aștept,

poate că are ceva important de spus.

Nici n-apucași să lași cafeaua,

că ăla-ncepe o polologhie,

de mai era să cazi cu nasu-n farfurie:

-- Eu sunt Sangearlâk.

Chiar am ieșit din aburul cafelei.

Îți zic:

Nu ești doar un simplu aventurier al cuvântului,

coborâtor în mărăcinii

din valea unde e vai de cine a uitat măsura.

Iată, vine o purtătoare de vadră cu vinul păcii,

chiar dacă astrele nu ți-au prezis nicio întâlnire.

Boticul ei roșu e taman potrivit să-l țuce pe fiul pământului.

E seară. Luna, parcă mai brează decât toate sferele,

se plimbă printre brazdele cerului.

În aer flutură un batic vișiniu.

-- Poate că asta au prezis moirele, îți zici.

Ce înseamnă să lași cartea deschisă!