La mulți ani poezie.ro, la mulți ani colectivului de redacție, la mulți ani tuturor celor care au postat și postează pe acest site. Dumnezeu să ne dea sănătate la toți,
pentru 2013 aș dori ca și ceilalți membri din colectivul de redacție să contribuie la buna desfășurare a site-ului, aș dori ca domnul Vasile Munteanu așa cum în 2011 a participat din plin, 2012 văzându-se doar ca o simplă licărire, în 2013 deci aș dori ca tot colectivul de redacție să se implice.
La mulți ani administratorilor și echipei redacționale, adică tuturor celor care au muncit și vor mai munci pentru ca noi să putem posta și comenta pe acest site!
La mulți ani tuturor celor care m-au citit, dar și celor pe care i-am citit cu plăcere de-a lungul vremii!
La mulți ani celor care nu m-au citit încă, adică viitorilor mei cititori! :)
La mulți ani celor care au fost membri activi și s-au retras, dar și celor care vor deveni membri în viitor! Ultimilor le fac urarea chiar dacă nu o vor citi niciodată, pentru că în ei va sta tăria acestui site.
ca o altfel de înșiruire zgomotul acesta care se aude din ce în ce mai rotund
ca un motor care deși nu învârte distanțele acestea se pierd pe țeava de eșapament a acestui vehicul din care sărim uneori în mersul nostru
Pace și frumos, liniște, emoție când îmbrățișezi un copil, când o prinzi la piept pe mama când fratele sau sora îți desfac de sub fundiță un sărut al familiei, dragoste de înalt, iubirea cuiva care îâi este drag, gutui înfloriți și liniște și dragoste și împlinire...acasă! vă rog! primiți!
MULTUMESC administratorilor site-ului pentru gazduire si rabdare (nici nu stiti cat de mult m-ati ajutat!) si chiar daca nu va cunosc va simt aproape de inima mea
Va urez din tot sufletul sanatate, multe bucurii, dragoste cat cuprinde si tot ceea ce va doriti sa va dea Domnul!
Tuturor agonicilor le urez SARBATORI FERICITE, implinire sufleteasca si numai ganduri bune!
Va imbratisez pe toti cu drag,
Carmen T.
agonia.ro a trecut rintr-un număr de ani și a depăsit adolescnța. Vorbind despre maturitate, valoarea fiecărui an adăugat are o greutate crescută.
La mulți ani!
Să ne citim cu bine, să evoluăm împreună!
Felicitări reușitelor din 2012!
Ploaia de stele din 11 spre 12 august, o păstrez în Pălaria Mariei, din care una-i în brăduleț, acum, semn de urare de la Ericuța citire: Faceți urări pentru voi și pentru ceilalți pentru că în Noaptea Anului Nou avem putere de Ursitori!
Să fie! pentru Un An Bun, o lume mai bună și-un Cer Nou. Din casa de pe plajă, Alexis și Yannelis, cu prietenie aleasă, o lună Crăiasă, o masă rotundă și-o undă de bine-cuvântare.
mulțumiri colectivului redacțional care mă tolerează, cititorilor care mă (mai) suportă, confraților de sait care mă acceptă și, mai cu seamă, colegilor mei academicieni-epigramiști care-și pierd vremea (cu aceeași plăcere, ca și mine) citind și replicând atâtor bazaconii pe care le înșir, cu drag, pe acest sait primitor!
La Mulți Ani, tuturor!
În vara anului 2013 voi avea o vechime în ale scrisului de nouă ani.
Mulțumesc editorilor și colegilor de breaslă pentru ajutor și bunăvoință.
Doresc tututor sănătate și un an rodnic!
La mulți ani!
Un An Nou 2013 cu sănătate, belșug și lumina în suflet, prieteni buni și Oameni de la care am învățat ca lumea asta poate fi un rost al inimii!
La multi ani cu drag și cu prietenie!
Pentru că Agonia înseamnă, pentru mine, tot un fel de "acasă", îi doresc viață lungă! Iar celor de care depinde viața lungă a acestui site le doresc putere și entuziasm, pentru a-l face să trăiască și să înflorească!
Cam prin perioada asta împlinesc 10 ani de cînd sunt pe poezie.ro
Am rămas fidel acestui site in ciuda divergențelor apărute în 2010
între mine și editori.
Îmi asum vina, dar vă rog să mă înțelegeți dragi editori: tocmai
ieșisem de la dezalcoolizare și eram foarte agitat fizic și sufletește.
Oricum, treburile s-au mai rezolvat. Aș ruga-o pe Nia să reluăm
vechea amiciție profesională...
Mulțumesc frumos Eugenia! Iată că și după Anul Nou - 2013 nu am astâmpăr.
Personajul meu Letiția nu-mi dă răgaz, mă impune să expun noile ei aventuri, care vor fi mai interesante decât în romanul nuvelistic Fulgere în tunel.
Iată așa mă găsiți pe mine după Anul Nou!
Va mulțumesc încă odată pentru felicitări și reciproc va doresc asemenea frumoase realizări! Împreună vom reuși mai mult și la agonia ro și la agonia în limba rusă, pe care nu o vorbesc in fiecare zi, doar când sunt nevoit, în schimb Limba Română, dulcea limbă română...
Cred că mă înțelegeți!
Lavinia