Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

Jurnal cu tine, o lighioană și restul lumii

- apariție editorială -

3 min lectură·
Mediu



Și-a făcut, în sfârșit, apariția, primul volum de versuri semnat Ioana Negoescu, \"Jurnal cu tine, o lighioană și restul lumii\".
Va avea loc o primă lansare la Oradea, în cadrul “Cenaclului de bibliotecă”. Data exactă va fi anunțată ulterior.


Dar s-o lăsăm pe autoare să ne povestească…

\"Primul volum se aseamănă cu primul sărut. Amețitor și complet diferit de orice ar urma. \"Jurnal cu tine, o lighioană și restul lumii\" e scris din nevoia de a nu mă pierde de mine. Fiecare poem înseamnă o bornă, un semn pentru a găsi drumul spre cea care sunt.
Nașterea volumului pe hârtie are o istorie lungă. Ea începe în copilăria mea cu sfatul d-nei Ana Blandiana care m-a îndemnat să țin un jurnal. Acum, după 30 de ani am îndrăznit să o caut și să-i spun: mai țineți minte când eram copil și mi-ați sugerat să țin un jurnal? No, l-am scris. A citit, apoi cu bunăvoință și grație mi-a lăsat câteva vorbe de pus pe copertă și pentru asta îi mulțumesc mult.
Coperta are o altă istorie, pe care n-o voi dezvălui aici, dar pot să spun atât: Andrei Gamarț. Fără această copertă volumul nu ar fi avut identitate. Andrei e desăvârșit ca artist plastic, dar eu l-am cunoscut ca poet și cred că ambele ipostaze îl definesc în creațiile sale de mare forță și autenticitate .
Într-o bună zi fiica mea de 11 ani, Maia, m-a întrebat ce tot scriu acolo. Poezii, i-am răspuns. Aha, scrii o carte? Nu știu. Scriu așa... Apoi m-am gândit că a scrie o carte era logic și pe înțelesul ei. De aceea în aceeași zi l-am întrebat pe dl. Daniel Vorona, care între timp îmi selecționase câteva poeme și le publicase în revista Vama Literară, ce ar trebui să fac dacă aș vrea să scot un volum de versuri. Să-mi trimiți manuscrisul, mi-a spus. S-a ocupat, a trimis textele d-lui Mihail Gălățanu și d-lui Lucian Gruia. Dânșii au citit și astfel m-am ales cu prefața și postfața de care sunt foarte mândră.
Altceva? Dorin Mureșan, bun prieten, prozator pe care-l admir mai pe față, mai în secret - adică am citit pe nerăsuflate manuscrisul uimitorului roman Orașul Nebunilor, care e în sfârșit în curs de apariție la Ed. DaciaXXI din Cluj- este cel care m-a adus la Cluj, unde Dl. Mircea Petean, directorul Editurii Limes s-a ocupat de volum cu multă, multă răbdare.
Nu m-am dezmeticit încă. Sunt amețită și fericită ca după primul sărut. Orice urmează nu se poate compara cu acest moment.\" (Ioana Negoescu)

***

\"Nonșalanța de a da drumul epicii să zburde pe câmpiile poeziei nu diminuează în versurile Ioanei Negoescu lirismul și sensibilitatea, ci, dimpotrivă, le împrumută o tensiune vibrantă, aproape periculoasă, un sunet ascuțit, alarmant.
Lumea care se conturează astfel este interioară și exterioară în egală măsură, ca într-o imagine holografică, stranie nu pentru că nu e realistă, ci pentru că este prea exactă, prea completă, exhaustivă într-un mod neliniștitor.
Acest fel de a scrie, nerenunțând la nici un detaliu și intrând în fibrilație lirică din cauza prea marii încărcături de rânduri, observații, senzații, revolte, spaime, sentimente, este curajos și tulburător, dar și riscant.
Prin ospiciul în care se desfășoară aventura eului liric trece linia despărțitoare dintre viață și moarte, pe care poeta pășește ca pe o sârmă întinsă peste infern.
Faptul că această linie este chiar poezia nu o face mai ușor de străbătut.\" (Ana Blandiana)



\"Photobucket\"


03515871
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
568
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Eugenia Reiter. “Jurnal cu tine, o lighioană și restul lumii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2011/02/jurnal-cu-tine-o-lighioana-si-restul-lumii

Comentarii (35)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
În sfârșit, Ioana, cred că îți meriți drumul. spui așa de elegant: \"Primul volum se aseamănă cu primul sărut.\"!

eu îți doresc mult succes pe mai departe!

felicitări!

de asemenea, felicit modul în care a fost adusă la cunoștință această apariție editorială.

Ottilia Ardeleanu
0
@nache-mamier-angelaNA
Distincție acordată
Nache Mamier Angela
sincere felicitari autoarei si felicitari pentru aceasta \"nastere\" care deschide drumul altor aventuri lirice
prezentarea eugeniei reiter este conludenta si marcheaza parcursul notabil al unei autoare pe care am întâlnit-o în \"paginile\" virtuale ale \"agoniei.ro\"
o steluta pentru a deschide o cale luminoasa celorlalte aparitii
0
@ecaterina-stefan
Ecaterina Ștefan
am citit cu plăcere textele din seria \"jurnal cu tine, o lighioană și restul lumii\". ar trebui să fie o carte foarte bună. sper să ajung și eu cândva la ea. felicitări!
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Felicitări! Sper să o găsesc în librării, plăcerea lecturii va fi, neîndoielnic, mult mai intensă pe hîrtie, cu obiectul în mînă.
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
Felicitari, Ioana! Sa iti poarte noroc!
0
@silvia-caloianuSC
Distincție acordată
silvia caloianu
(hmm... nu a functionat \"steaua\")
0
@anni-lorei-mainkaAM
Distincție acordată
Anni- Lorei Mainka
Ii multumesc dnei Reiter ca ne-a pus in contact direct cu autoarea pe care de ani de zile o urmaresc, neiesind din uimirea prospetimii durerii si a bucuriei, a cautarilor in micile gaurele dintre balamalele vietii si peretii existentei....

Bravo Ioana - bine ai facut , sper ca Maia va fi la lansare...

si ptr. mine sper sa primesc nu stiu cum volumul....
Felicitari tuturor pentru aparitie si analiza si multumim de povestirea directa a aparitiei....
0
@nicolae-popaNP
Distincție acordată
Nicolae Popa
Aici toate te îndeamnă/provoacă să deschizi cartea. Sunt si eu nerabdator să+i simt foșnetele paginilor, să-i văd literile imprimate pe celuloză, să-i captez înțelesurile cuvintelor de la un vers la altul... Dar toatea astea se vor întâmpla după ce ne vom vedea la față, eu și cartea, într-o librărie. Deocamdată contactul cu poemele îmi este stimulat nu doar de gaprecierile Anei Blandiana, ci și de onirismul imaginii de pe copertă, unde viziunile poetului, pictorului și omului cu voce și ghitară care este Andrei Gamarț, aduc profunzimile la suprafață.

Felicitări Ioanei, felicitări și lui Andrei!
0
@nica-madalinaNM
nica mădălina
ioana, mă bucur că ți-ai oferit acest mărțișor.

tare frumoasa coperta 1.

nu fi albastră (as in blue) ca-n poză, rămâi bucuroasă cum spui că te-a făcut apariția cărții.

dau și eu stea, considerând că e un act de curaj să publici în acest moment și context.
0
@nica-madalinaNM
Distincție acordată
nica mădălina
îmi scapase printre degete. iat-o.

sunt curioasă cum ai legat textele să nu fie redundanță, asta ca paranteză. dar voi ajunge cu siguranță să citesc.
0
@florin-caragiuFC
Distincție acordată
florin caragiu
Felicitări, Ioana! Excelentă coperta și prezentarea, magnet pentru lectură. Spor pe mai departe...
0
@ioana-negoescuIN
ioana negoescu
Dragii mei, sunt foarte emoționată și fericită că sunteți alături de mine în acest moment special.

Eugenia, îți mulțumesc din suflet pentru prezentare. Deși nu ne-am întâlnit niciodată, am senzația că ne știm bine, ne-am citit și acum mă simt onorată că ai subliniat acest moment în care primul meu volum a văzut lumina tiparului. mulțumesc.

Ottilia, ne citim și ne simțim aproape. mulțumesc.

D-na Nache Mamier Angela, vă respect și vă admir în secret. sunt foarte onorată de prezența dumneavoastră aici.

Ecaterina, să știi că nu-mi scapă niciun text de-al tău. eu nu prea comentez în ultimul timp, fiind mereu pe grabă, dar te citesc și te felicit pentru felul în care te-ai maturizat literar. mulțumesc.

Liviu Nanu, țin minte că ne-am întâlnit de câteva ori. Da, e altceva când citești pe hârtie, cu obiectul în mână :) mulțumesc.

Silvia Caloianu, sper să ne întâlnim totuși...până atunci îți mulțumesc și te citesc în continuare.

Anni, ai fost alături de mine și ai rezonat întotdeauna. există o legătură între textele noastre, un fel de acordaj al detaliilor. așa am simțit mereu, deși nu ți-am spus-o. mulțumesc mult.

Domnule Nicolae Popa, mi-ați făcut o foarte mare bucurie acordând o stea artistului desăvârșit care e Andrei Gamarț. Trebuie să mărturisesc că Andrei este unul dintre artiștii care m-au influențat. Era un timp în care citeam zilnic poemul \"20 de sec\". de asemenea, unele dintre texte sunt inspirate de lucrările lui Andrei. Acum știu că era singura copertă posibilă.

Mădălina, da, e un mărțișor cu rănile mele festive. Voi face cumva să ajungă volumul la tine. Aș vrea să-mi spui părerea după ce-l vezi. mulțumesc.

Florin Caragiu, mulțumesc mult.

Lansarea va avea loc la Oradea în cadrul Cenaclului de la Bibliotecă, un cenaclu literar orădean condus de Dl. Dan H.Popescu, la o dată pe care o voi anunța în curând.

Vă mulțumesc mult,

i.

0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
Ioana, in functie de data lansarii volumului tau (cu cat pot sa stiu mai din timp, adica), as veni cu mult drag, mai cu seama ca prima carte a mea, poezia mea, in general, s-a auzit / a pornit din Oradea. (Acum, peste ani, regret ca am desconsiderat acel debut - un cadou, un gest frumos din partea redactiei Celor Trei Crisuri si Crisana - nu imi mai pare grav ca... ma uit cu alti ochi, acum, si chiar as vrea sa mai vin pe acolo! Poate ca vii si tu, candva, prin orasul cui ma are :), daca...)
0
@florin-andorFA
Florin Andor
... felicitări pentru îndrăzneală și urcare în universul lent ... dacă pasul acesta te împlinește mă bucur mult pentru tine ... îmbrățișare de suflet și la bună veghere ... mulțumiri, eugenia, pentru așezare în lumină bună :)
0
@emilian-valeriu-palEP
emilian valeriu pal
a fost odata ca niciodata un telefon timpit, care ma tinea cit voia el. Doar ca atubnci cind eram in gara din Cluj tinea cit vrei tu. Asa se cuvine sa incep.

Nu iti voi lasa stea. Exista pe aces site niste oameni carora le datorez evolutia mea. Printre ei e Ioana Chereji Crisan,( asa cum te cunoscusem). Imi dadeai stele tot timpul, alaturi de Radu Herjeu si altii.
Recunosc: demult aveam in cap discursul asta. Era o zi in care ratacit prin Oradea, ma intrebam cum arati, tu cea impacata cu pamintul. Ai dus-o pe Maya la dans, apoi am iesit la o cafea. In Lord\'s daca mai tii minte era Romania-Luxemburg. Se juca la Piatra Neamt si-mi venea sa pling ca sint atit de departe. Iti venea sa plingi ca esti atit de departe. Ti-am cunoscut in timp lighioanele.
Armata de carucioare cu care am iesit la biliard.
De ce sa n-o spunem? Matei.
Zilele in care ti se parea ca esti grasa. Zilele in care iti spuneam ca nu esti.
Zilele in care mergeam impreuna cu Maya prin Sellgros si aveam la mine masca lui Dart Vader. Zilele in care ii luai pipa lui Mat.
Azi ar trebui sa scriu despre niste interlopi de la noi de prin oras care au fost arestati.
Tii minte? Cind erai deprimata si-ti spuneam ca vin sa te bag cu capul in Cris?
Pentru toate astea si pentru multe altele pe care numai noi le stim am vrut sa-ti las un semn de suflet. Sint inca aici. Sintem inca aici.
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
Emilian, pasteaza ce spui mai sus: e si literatura. Si istorie... M-a emotionat frumos. Imi vine sa-ti dau stea, aici :)

Ioana, am uitat sa spun si de coperta: apreciabila! E minunat si ca o ai alaturi pe Ana Blandiana. E o rasfatata, cartea ta :), oricum: ii doresc cat mai multi prieteni!
0
@ioana-negoescuIN
ioana negoescu
Florin, pasul acesta împlinește o etapă din viața mea, finalizează ceva și prin aceasta devine important. mulțumesc și te aștept la lansare.

Emil, țin minte totul și mai ales strada Vasile Alecsandri, pasajul Vulturul Negru și apoi telefonul acela al tău care a funcționat miraculos fără baterie pe ruta Timișoara-Iași(fără loc rezervat) și felul în care îmi spuneai, Ioana, am un poem în cap și mi-l recitai la telefon...Mulțumesc, Emil. Mulțumesc pentru că ești aici. Depărtarea nu a contat niciodată când a fost vorba de poemele noastre din cap :)

Silvia, recunosc, o copertă de Andrei Gamarț și cuvintele Anei Blandiana fac din cartea mea o răsfățată și pe mine fericită pentru că simt că e completă. Te aștept cu mult drag la Oradea, așa cum vă aștept pe voi toți, la o dată pe care o voi comunica ulterior ca fiind data lansării.

0
@dorian-dumaDD
Dorian Duma
Insfarsit, Ioana, era timpul. Te felicit din toata inima, ca un admirator ce sunt al poeziilor tale. Imi place si coperta.
0
@elena-marcuEM
Elena Marcu
O bucurie și pentru mine, deși nu sunt o admiratoare declarată a poemelor Ioanei. Ci doar una care, de multe ori, rămânea fără cuvinte în fața lor. Felicitări!
0
@ioana-negoescuIN
ioana negoescu
Dodule, știu că te bucuri. Acest volum era să fie \"nășit\" de tine acum câțiva ani, la Timișoara. Din păcate atunci au intervenit alte evenimente, dar e mai bine așa, pentru că volumul nu era complet. Sunt multe texte scrise după...
Îți mulțumesc mult de tot.

Elena, mă bucur să aud că mă citești. Ne citim în continuare. Cred că mai avem multe de spus. Mulțumesc.
0
@igor-ursenco-0033662IU
Igor Ursenco
Felicitări autoarei
și la cît mai multe cărți!
0
@maria-goldMG
Maria Gold
Poezia Ioanei Negoiescu este una pe care o traiesc. Felicitari! Si Andrei cind pune culoarea pe hirtie el pune o poveste de incintat ochiul si gindul.
0
@nastia-muresanNM
nastia muresan
Ioana,

ma bucur pentru debutul tau si te felicit pentru aceasta aparitie!
au fost, sunt...zile in care caut pagina ta. stiu ca aici gasesc poezie.
nedezmintita poezie.

cu drag
0
@claudia-raduCR
Distincție acordată
Claudia Radu
Felicitari, Ioana! Sunt sigura ca intre aceste minunate coperte se gaseste tot ce ai \"cuvintit\" mai bun. Ma bucur pentru visul tau implinit si iti doresc ca atunci cand toate se vor fi asezat sa pastrezi urma acestui sarut la fel de curata si ametitoare!
0
@ion-a-0002920IA
ion a
multe felicitari ioana, ma bucur mult pentru tine, o sa-ti faca bine cartea asta :)
0
@ioana-negoescuIN
ioana negoescu
Igor, sintagma fibrilație lirică folosită de D-na Ana Blandiana referitor la textele din volum, cred că surprinde încărcătura acestora. mulțumesc.

Maria, mulțumesc mult. Într-adevăr, Andrei a făcut din această carte mică un obiect de artă.

Nastia, îți mulțumesc pentru cuvintele calde. Să ne citim în continuare. Nu s-a încheiat decât un capitol pentru mine, dar s-au deschis o mie altele.

Claudia, m-au bucurat cuvintele tale, mai ales pentru că noi ne știm virtual de mult timp. Te citesc cu mare bucurie. Mulțumesc.

Ion, mai ții minte \"în fiecare miercuri mă îmbrac în violet\"? mulțumesc mult.
0
@dana-stefanDS
Distincție acordată
Dana Stefan
cu mare intarziere, pentru ca evenimentul tau m/a prins intre doua tzari: ma bucur pentru ca te stiu acum implinita prin cartea asta. drumul de la tine pana la tine desi, aparent, nesfarsit de lung, a fost de fapt la o distanta de un brat si un deget de tine. sa ai un anotimp tihnit, pentru ca primavaratec va fi, mereu, prin maia.
nia, cu consideratie.

Linea
0
@liviu-ioan-muresanLM
Liviu-Ioan Muresan
O apariție pe care o așteptam. La mai multe! Sînt convins de autenticitate și valoare. Din ceea ce am citit aici. Cred că valoarea trebuie remarcată și susținută. O fac cu mare plăcere.
0
@ioana-negoescuIN
ioana negoescu
Dana, drumul a fost lung, dar a meritat. între timp am înțeles multe lucruri, am aflat multe culori, ceea ce a întregit lumina. mă bucur că-mi ești aici. mulțumesc.

LIM, ne citim și ne bucurăm. asta este esența. mulțumesc mult.
0
@dan-tristianDT
Distincție acordată
dan tristian
E o adevărată sărbătoare apariția unei cărți. Îndelung așteptată sărbătoarea ta, lighionă:)
Felicitări Ioana!
0
@dorin-cozanDC
Distincție acordată
dorin cozan
felicitari, ioana.
noi nu am fost prieteni, nici nu am vorbit vreodata. asa ca mereu observatiile si laudele mele pentru tine au fost cat se poate de sincere. de aceea, ma bucur pentru tine si sunt mandru ca pot sa-ti ofer a 10-a stea aici.


0
@ligia-parvulescuLP
Distincție acordată
Ligia Pârvulescu
o aparitie pe care o astept de mult timp, de cate ori am citit poeziile lighioanei m-am intrebat \"pe cand hartia?\" :). voi achizitiona, iar in cazul de fatza se poate spune cumparare poeticum est :)
0
@ioana-negoescuIN
ioana negoescu
Dan, ești printre primii autori care mi-au atras atenția pe acest site...acum câți ani? mulțumesc mult.

Dorin, e adevărat, nu am vorbit, nu ne-am comentat foarte des, dar ne-am citit. Mie cel puțin nu-mi scapă nimic din ce scrii. Apocalipsa după Vaslui și Baletistul sunt realizări literare de excepție. Te citesc cu mare interes. Mulțumesc.

Ligia, te simt aproape. poate mi s-a părut mie, dar cred că ne desfășurăm în același registru liric. mulțumesc.

0
@ela-victoria-lucaEL
Ela Victoria Luca
și știi, e bucuria, tresărind discret, pentru o așteptare de câțiva ani. vezi, apăru și, știi, sunt doar unul dintre sufletele care primesc larg cuvintele, poemele tale, i
ela
0
@ioana-negoescuIN
ioana negoescu
Ela, acum văd cuvintele tale. Îți mulțumesc mult. Să ne citim cu bine.

i.
0