holobaca gheorghe

c-o aripă-n zi și alta în noapte regalul vultur care împresoară ce noi vedem și gândim bunăoară ivirea ierbii și duhul din Carte ori cupa-n vârtej a roții de moară neghina de grâu mirabil

lovește stânca să răsară apă și bate marea să se liniștească în șarpe se preface să uimească pe faraon ca forța-i s-o perceapă arată drumul fără să clipească reglează zbateri prea dese sub

utaţi-vă pulsează luna pe cer mereu în mișcare ca timpul pe ceas coboară precum brațul fix din compas și urcă lumina solară-n eter mireasa nopții dă iubirilor glas ou cosmic eclozat de sigur

cu săbii de flăcări arhangheli păzesc livada ce pentru sine rodește Adam lângă Eva spinii zdrobește plătind din plin primul păcat omenesc când umbra pe câmpii noaptea zidește pe piatra de sub

din delta ochiul ne tot urmărește și tot împlântă-n inimi razele lui putere și sânge nou dă timpului și spațiul cu reguli împodobește veghează ca-n mare apa să curgă și soarele seara s-apună

compasul zideşte inele-n stejari şi-n jurul soarelui mari cercuri de foc în inimi rescrie iubiri din ghioc şi unitatea-ntre termeni contrari cu ielele intră adesea în joc măsoară anii lumină

e unghiul drept chiar emblema zidirii şi delta luminii nestinse din noi logodna dintre mama măr şi altoi progresul pe verticala clădirii cum iama dă norocu-n câmp de trifoi la fel sună

pe buni și pe răi moartea-i face egali bogați și săraci beau aceeași apă poftește Isus la sfânta agapă nevrednici tâlhari și vlăstarii regali se zbat ochii dimineții sub pleoapă împrăștie

coboară ori urcă nimeni nu știe spre stele drumul vieții ori spre pământ ce-i sus și ce-i mai jos asemenea sunt cum triluri din gușe de ciocârlie țărână ori scânteie din jurământ din călimări

acoperă tot Domnul cu bunătate dă farmec câmpiei și munților mari aștern pe cer fum pur bravi carbonari zidesc în corole fluturi palate și-i plimbă pe nori pe preasfinți și ignari cu fulgerul

un punct dați-mi și universu-l ridic mut munții din loc și marea cea mare pășesc sfielnic pe căi de răcoare sub pași lui Isus s-aștern foi de finic vreau mâinilor mult mai multă vigoare pe

câmpul velin (ciocanul) e forța-n acțiune rostul deplin conduce mâna spre un nou început transformă-n lumină-ntunericul brut și sparge cu tunete cerul senin decide cine câștigă cine-i

e-n fiecare piatră un cub perfect un zvâcnet de aripi ce urcă-n zenit voința săgeții spre punctul ochit și drum cu scop al cauzei spre efect poți să cioplești cărămizi vii din granit timp

de-i zi ori noapte mergi tot înainte ți-arată ochiul din triunghi drumul drept nimic nu se pierde în umbră e cert ca primul sens măsurat din cuvinte e tactul inimii ce bate în piept și gândul

pe iarbă strop de rouă fă-mă Doamne ori măr muşcat în zori de o sirenă pe câmpul plin de rod floare perenă sau cerb imberb ce poartă luna-n coarne de-o fi să-mi fie scris sfârşitu-n genă să

surorii Paraschiva cai fără şa pasc pe imaşul din rai îi mână-n iureş cavaleri cruciaţi prin ceaţă şi nămeţi din nori despicaţi cu tunet şi fulger de-averse de mai c-o

si când vine ziua seara ori noaptea să cadă capacul peste fântână să plângă mama cu brâul de lână şi litere care destramă cartea un pas de ducă mă ţine de mână şi-mi tulbură casa poarta

mă trezesc zilnic cu ochii larg deschişi aud clar paşi ritmici pe trotuare vibraţia zilei prinde culoare de fluturi în zborul nuntirilor prinşi măsura de aur ruptă din soare împarte egal la

întorc cuvintele cum ciorapii pe dos şi simt pe limbă rădăcini amare de plauri ce plutesc se pare sub sălcii pe lacul tăcut şi umbros o barcă alunecă gânditoare prin aerul încremenit şi

în piept simt cum tremură frunza de plop cum creşte iarba sub glii primăvara cum râde de înger biblica Sara şi mări cum cresc până la cer la potop se-aşterne blând peste iubire seara curg

dar cine pagina lumii întoarce și altfel de pas luminii rostește să fie legi cunoscute-ndeobște ori firul tors de Moira sagace pe câmp memoria ierbii dospește visează sevele frunze vorace nu

se sparge sonetul în mii de atomi se risipeşte pe câmpuri şi ape şi curge prin capilare s-adape izvoarele reci cuibărite-n rizomi aud paşi sfielnici tot mai aproape trezind din somn troli

nu are niciunde odihnă Isus mereu taie în carne slove de foc adună anii cuveniţi la soroc şi-mbracă firea în cuvânt nesupus se-aud cântece noi din inimi de soc se vând la ghişeu doar bilete de

ascultă câte vulpi latră la lună se-ncaieră din nou noaptea cu zorii rostesc cuvintele prime toţi norii cu daimonul lui Socrate consună ce veşti spre sud duc pe aripi cocorii de zile de cuptor