Adevăr și toleranță
Exigența adevărului e compatibilă cu grija de a fi tolerant? Relativismul, faptul de a considera că „fiecare își are adevărul său”, poate fi considerat ca o modalitate de a
Dumitru Hurubă
Dumitru Hurubă, Cobaii sau izbânda divagației aleatorii Romanul Cobaii sau fragmente din Jurnalul unui Cobai al Destinului, apărut la editura Eubeea din Timișoara, 2009 se înscrie în tema
Păsările plâng cu aripi
Constantin Stancu, Păsările plâng cu aripi, sau masca de fosfor a existenței Volumul de poezie al lui Constantin Stancu, Păsările care plâng cu aripi, apărut în 1998 la editura Helicon din
Ritualul bestiei
Cornel Nistea, Ritualul bestiei sau eșuarea inevitabilă a comunismului în recluziune și crimă În data de 13 noiembrie 2009, în sala Aula Magna a Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia,
cronica
Mircea Stâncel – un revoltat ponderat Volumul de poezie antiorientalia,3, apărut la editura paem, Alba Iulia, 2006, transcrie, parafrazând-o pe Clara Mărgineanu, nostalgia căderii patapieviciene
Mircea Cărtărescu - Superbia libertății depline a naratorului
Mircea Cărtărescu - Superbia libertății depline a naratorului Ultimul volum al trilogiei Orbitor, Aripa dreaptă, editura Humanitas, București, 2007 suscită un interes exprimat concertat și
Perenitatea clasicismului
Perenitatea clasicismului Clasicismul (fr. classicisme, din lat, classicus = „din prima clasă”, „de prim rang”, „în care te poți încrede, demn de urmat” este un curent literar cu epistemă
Funcțiile personajelor basmului românesc după clasificarea lui V.I.Propp
Funcțiile personajelor basmului românesc după clasificarea lui V.I. Propp Ca gen vast, proteic, și ubicuu, diseminat spațio-temporal în toate culturile lumii, basmul, alături de epopee,
Hermeneutica Mioriței
După Alecsandri și Russo, o serie de mari personalități ale culturii și literaturii române și străine s-au ocupat de această capodoperă a poeziei universale: Odobescu, Hasdeu, Tiktin, Wiegand,
Ștefan Augustin Doinaș, Mistrețul cu colți de argint - analiza invarianțelor
Ștefan Augustin Doinaș, Mistrețul cu colți de argint – analiza invarianțelor ,,Nu există o formă capabilă de a fi percepută decât acolo, unde se conturează un raport sau un acord, o linie
(Neo)expresionismul românesc
(Neo)expresionismul românesc „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” ( Întruparea Cuvântului, Ioan 1,2.). Această aserțiune ioanină constituie „bobul de
