holobaca gheorghe

cu aur pe frunze toamna brodează şi-n inimi adună iubirea cu spor spre sud grăbesc stoluri de păsări în zbor pe dealuri vara din piept sângerează un gând sângerează şi el călător pe apele fără

târziu s-a făcut în bronzul din clopot limbile serii tot mai bat amintiri pe net circulă-ntruna vajnice știri că îngeri calcă pe vârfuri prin troscot și cine din umbră mai ia hotărâri ca

se surpă în alb culori timorate și frunzele se revoltă pe ramuri se-ascunde umbra în mări fără valuri și zilele-s de compas desenate tot scade și crește luna pe lacuri și ieri mușcă din azi

oricât de firave râul și gândul știu bine dinainte unde ajung și apa din picur de ploaie ori fulg visează oceanul și valuri și vântul la fel și lumina din deniurg în albastru colorează

e la-nceput râul de nimeni învins ce se-nfiripă-n grădina din rai și curge înspre nesfârșit cu alai de sălcii și zbucium de valuri nestins din ape străbat efluvii de mai ce-n albii croiesc căi

se nasc cuvintele-n semințe de gând și cresc sub pavăza luminii din noi cele mai multe sunt bătute de ploi doar unele nu se mai spulberă-n vânt zidește pământul norocu-n trifoi și-n curcubeul

pe cât de sus urcă pe-atât coboară stejarul cel falnic din crângul umbros în Frunze-mpletește pe față pe dos lumina umbra și ploaia de-afară când joacă dansul morții vânt viforos se răstignesc

din cer pe pământ coboar-o năframă cu patru colțuri perfect înnodate sunt trei puteri topite-n unitate și tată și amin și fiu și mamă se rup de rodul copt crengile toate cai iuți galopează-n

ridică-ți fruntea cât muntele semeț fii mai presus de tot ce te-nconjoară cu ochi de vultur câmpia măsoară și calcă pe urme de pas îndrăzneț adună-n saci fapte bune la moară pe pisc și pe văi

în vorbe și-n fapte gândul se varsă din nouri graiul luminii rostește perechile-n rut de cerbi hotărăște ce muguri pe ram vor da umbră deasă se coc în gutui mesaje celeste răcoarea apei

suflarea se naște din tot și nimic golul și plinul sunt mâinile sale ce mișcă și stă sunt poartă și cale picioarele muntelui urcă spre pisc lumina vine din nopți abisale în gând se preschimbă

un sturz cu clonț de rubin bate la geam hai vino ce mai aștepți în odaie pe timpul rămas joacă limbi de văpaie ce mugurii ard răsăriți de pe ram se răstignesc pe străzi picuri de ploaie din

tăcute bărci cu umbre-n stivă pline plutesc pe ape fără memorie spre țărm calea e e pur iluzorie prin vămi lipsite de furci caudine vitalul puls devine materie pe pagini scrise pe cer cu

auzi cum latră vulpea după stejar la umbrele albastre din rădăcini la vise cărate-n desagi de asini la vești de doliu sângerând în ferpar focoasă iat-o cu pași repezi felini coboară săltând

cobor sau urc spre pădurea de paltini din fundul văii cu turnuri de pază cu soarele blând oprit la amiază și cântec viu de greieri dinspre țarini o briză rece prin frunze oftează drapele de

spulber liber de cristale ochii tăi sunt flori de tei ritm cernit de melopei și-n poem rime ovale zbor odor de mai candid farmec alb de sunătoare os de cuc la cingătoare lotuși răsăriți din

voci gureșe spun câte-n lună și-n stele că mă funie de nisip că te pământ că mă gât de amforă că te jurământ ori că mă balanță te cerc te zăbrele că broaștele lui Aristofan că nătâng că

pe circumferințele cuvântului doi roiesc sentimente și gânduri de iarnă îngeri și demoni năvălesc prin lucarnă și fac în odaie pe pereți tărăboi o ploaie de aur pe insule toarnă stăpânul pe

miei albi miei negri zburdă prin zodii vin vești de la fluturi din pupe târzii că ritmuri de bronz sună prin reverii și-mprăștie luna sâmburi de rodii pe ruguri reacredința arde scorii și-și

ne curge Eminescu prin spirit și sânge iar serile de pe deal ni le urcă la cer cutremură gene în dimineți de prier cu steaua care de mii de ani nu ne-ajunge pe cai de ceață călărim prin codrul

sunt de lumină pietrele templului meu mai vii ca pe lac nuferii albi în floare cresc turnuri din mâini și alei sub picioare la geamuri cântă păsări măiastre mereu și soare și lună și ochi de

se țese lumina cu umbrele serii când soare când lună în raza din urmă în piept cu plisc de rubin vulturul scurmă în jarul de nestins al însingurării trec nourii lungi peste șesuri în turmă și

privesc cu ochi din triunghi cocorii spre noi tot timpul ce-am fost ce vom fi știu pe de rost ne scriu cu pași pe nisip destinul anost ori calea slavei cu destinații de soi ne-aduc aminte că ce