Bătăile timpului nu se mai interpun între noi. Am câștigat un rămășag făcut de mult cu moartea. Zboară numerele, se zbenguie și se arată altă cireadă. Lasourile minții ne fură în alte dimensiuni.
sunt o piesă cam deteriorată
dintr-o semiremorcă schmitz
suport încă loviri directe
pălmuirea directă ori prin ricoșeu
ce-mi iese-n cale – praf nisip pietriș
un fel de flegme dure
lăsate
sunt zile-n care
mi se oferă de cu noapte
o altă viață variante
sunt nopți ce mă cuprind
ca prevestirea altei nopți
când seara îmi închide pleoapele cu ultima geană de lumină
o iubită mână cu
Am fost într-un ținut îndepărtat. Fusesem cu o seară înainte într-un club trăznit, la o petrecere a burlacilor. Nu prea știu ce s-a întâmplat la apogeul petrecerii, că tare sunt neserioși amicii
fetișul ce ne-a unit a salvat
după trei ani
viața unui șofer de autobuz și a altora
aveam atâtea să-ți arăt
că nu mai știam unde
atunci te-ai hotărât și-am stabilit întâlnirea cea mare după ce
în cea mai mare măsură dacă nu chiar detot
îmi declin răspunderea
pentru răsfoitul și ceea ce faci tu acuma vara
din trupul meu toropit
nu-mi mai spui precum ziua „ce scump ești”
doar te
Răul nu este imanent ființei umane, cum este binele. Viața plină de aventură a doctorului și revoluționarului comunist Christian Racovski a dovedit-o cu prisosință.
Despre Christian Racovski,
scriu și îndrept criu cri cri
de parcă n-aș mai ieși din tură din si
-criu
scriu note pe trotuar din balcon în pom și într-o doară
ca acum
scriu criu cri cri prin cameră
de ce-aș scrie altfel
stejar se cheamă oare
îndemnul de-a ucide
extremă urgență
ori poate
nuc precum un șarpe
bine m-adumbresc
încolăciri de brațe
am fost comis
o
crimă
nemăsurată o crimă cu
mi-e teamă și să scriu un rând s-ar rupe vraja zorilor de august
mi-e teamă să nu sparg această sferă atmosferă
din noi din cameră din orașul tău
c-un râu însetat după un strop din
dintr-o deferență pentru magicieni
pălării ascuțite cu boruri mari scoți
negre albe roșii verzi argintii aurii gri
le învârtești în gând prin aer farfurii
mi-atingi fruntea cu bagheta și
începem
Atât se cuvine să dezvălui, caravana plăcerilor trece și lasă buzunarele goale, răni în suflet, greață, orașul-miraj nici măcar nu a fost pe pământ ruletele și femeile din cazinouri hoteluri
scade în mintea ta zi de zi toate neliniștile ia una după alta sperii-le strâmbă-te la ele scoate limba dă cu tifla fii tu însuți sperietoarea
dă cu ranga oricând te-asaltează păsările trucate
1. Specializarea terestră a bucuriei de a trăi
Dacă explorăm psihanalitic de unde vin surprizele, senzațiile de neuitat, vom avea prilejul întâlnirii unor miracole ascunse de către cineva ori prin
pantofi cu orbitor lac
mortali lângă un crhysler
sar în el
zeci de femei
valiză plină cu bani
mai bine-i dai foc
decât să joace
diabolice văpăi
în ochii unor mișei
cercei la
constanța azil
al declasaților constanța ricoșării
până la dracu-n praznic să le ia
să le ducă departe
pe mașini dintr-un șanț
nemernici guvizi cu găi în războiul constant
crabi și
ce femeie
n-a avut subit la picioare o mângâiere incitantă de floare pe tălpi buzele senzuale boboci senzația altor degete decât cele umane cu mișcări ferme și fine adieri răcoroase ori calde
Din acest loc, unde pândeam și eu, mi-am adus aminte cât de superstițios putea să fie Mida. O carte însuflețită, o ultimă carte pe care o trăsese colegul meu la o ghicitoare foarte cunoscută din
azi am discutat cu o doamnă din statele unite te rog frumos ai grijă ce spuneți i-am reproșat știu că și mie mi-e dor de soț și dacă pleacă două zile
ieri s-au împlinit trei ani de când ne-am
mii de ploi cești cafele așteptare meteosensibilitate căutarea motivului pentru aprinderea țigării de foi m-adulmecă și pe mine ploaia furtuna și grindina altor primăveri pe la colțul blocului simt
un munte de om se lăsase prizonier teluricei ultimei nopți n-am de ce să exagerez se lăsase prins condamnat fără drept de apel și noi toți îl îmbrânceam îl scuipam ca pe hoții de cai ah ce palme și
sângele păsării de foc (dematerializări 1)
închipuiți-vă așa vedeți-mi puțin câte puțin prin crengi durerea răsucită
dintre frunzele crescute des cu nervuri groase un suflu încă răcoros de
primăvară mai
nimic nu se poate compara cu luna ta Florar
atunci când eram de-o șchioapă nu te vedeam așa
cum te văd azi
preschimbată -n Florăreasa apei aerului și a țărânii
crăiasă cu
Gus este prietenul meu din Chicago. Și nu numai prietenul… , ci dublul meu, dacă măcar intuiți ce implicații se pot ivi oricând pentru amândoi în această calitate. Se spune despre Gus McBrown că
CP