suport apărători noroi 700 mm zincat
sunt o piesă cam deteriorată dintr-o semiremorcă schmitz suport încă loviri directe pălmuirea directă ori prin ricoșeu ce-mi iese-n cale – praf nisip pietriș un fel de flegme dure lăsate
azi îmi pot deschide bine ochii
sunt zile-n care mi se oferă de cu noapte o altă viață variante sunt nopți ce mă cuprind ca prevestirea altei nopți când seara îmi închide pleoapele cu ultima geană de lumină o iubită mână cu
să nu uităm nicicând de fetișul secret
fetișul ce ne-a unit a salvat după trei ani viața unui șofer de autobuz și a altora aveam atâtea să-ți arăt că nu mai știam unde atunci te-ai hotărât și-am stabilit întâlnirea cea mare după ce
trupuri în noapte își ard pergamentul
în cea mai mare măsură dacă nu chiar detot îmi declin răspunderea pentru răsfoitul și ceea ce faci tu acuma vara din trupul meu toropit nu-mi mai spui precum ziua „ce scump ești” doar te
"cri cri" în vană "gri", cri cri criu din sicriu
scriu și îndrept criu cri cri de parcă n-aș mai ieși din tură din si -criu scriu note pe trotuar din balcon în pom și într-o doară ca acum scriu criu cri cri prin cameră de ce-aș scrie altfel
am fost comis o crimă
stejar se cheamă oare îndemnul de-a ucide extremă urgență ori poate nuc precum un șarpe bine m-adumbresc încolăciri de brațe am fost comis o crimă nemăsurată o crimă cu
lumina ce sporește și ne scaldă
mi-e teamă și să scriu un rând s-ar rupe vraja zorilor de august mi-e teamă să nu sparg această sferă atmosferă din noi din cameră din orașul tău c-un râu însetat după un strop din
mă rehipnotizezi iubito
dintr-o deferență pentru magicieni pălării ascuțite cu boruri mari scoți negre albe roșii verzi argintii aurii gri le învârtești în gând prin aer farfurii mi-atingi fruntea cu bagheta și începem
Las Vegasul cu otrăvuri în piele întoarsă și jeanși skinny
Atât se cuvine să dezvălui, caravana plăcerilor trece și lasă buzunarele goale, răni în suflet, greață, orașul-miraj nici măcar nu a fost pe pământ ruletele și femeile din cazinouri hoteluri
scade toate și vezi ce rămâne / fii tu însuți sperietoarea
scade în mintea ta zi de zi toate neliniștile ia una după alta sperii-le strâmbă-te la ele scoate limba dă cu tifla fii tu însuți sperietoarea dă cu ranga oricând te-asaltează păsările trucate
dressing masculin
pantofi cu orbitor lac mortali lângă un crhysler sar în el zeci de femei valiză plină cu bani mai bine-i dai foc decât să joace diabolice văpăi în ochii unor mișei cercei la
constanța nu-i calitate ci defectul meu primar
constanța azil al declasaților constanța ricoșării până la dracu-n praznic să le ia să le ducă departe pe mașini dintr-un șanț nemernici guvizi cu găi în războiul constant crabi și
ce femeie / ce bărbat nu
ce femeie n-a avut subit la picioare o mângâiere incitantă de floare pe tălpi buzele senzuale boboci senzația altor degete decât cele umane cu mișcări ferme și fine adieri răcoroase ori calde
pe skype
azi am discutat cu o doamnă din statele unite te rog frumos ai grijă ce spuneți i-am reproșat știu că și mie mi-e dor de soț și dacă pleacă două zile ieri s-au împlinit trei ani de când ne-am
ploile din presso mânioase cu flori
mii de ploi cești cafele așteptare meteosensibilitate căutarea motivului pentru aprinderea țigării de foi m-adulmecă și pe mine ploaia furtuna și grindina altor primăveri pe la colțul blocului simt
un munte de om târât cioplit suspendat
un munte de om se lăsase prizonier teluricei ultimei nopți n-am de ce să exagerez se lăsase prins condamnat fără drept de apel și noi toți îl îmbrânceam îl scuipam ca pe hoții de cai ah ce palme și
dematerializări
sângele păsării de foc (dematerializări 1) închipuiți-vă așa vedeți-mi puțin câte puțin prin crengi durerea răsucită dintre frunzele crescute des cu nervuri groase un suflu încă răcoros de
tu primăvară mai florentină
primăvară mai nimic nu se poate compara cu luna ta Florar atunci când eram de-o șchioapă nu te vedeam așa cum te văd azi preschimbată -n Florăreasa apei aerului și a țărânii crăiasă cu
de-a frântul inimii în două-trei brațe moarte de coral
în cât de multe părți mi-a fost dat să întâlnesc acești inoperabili algoritmi din perversul calcul dâmbovițeano-bahluiano-mureșan /binele pentru câțiva dintre ai noștri ca foarte răul să-l dăm
inevitabil 1
inevitabil îmi venise rău trăiam depresia ca pe-o probă eliminatorie euforia de după ca pe-o transă mi se cuvin multe altele alții flecăreau dar eu am început să mă simt dus departe înhățat de-o
am în piept o minusculă pană de elf
pe undeva am în piept o minusculă pană am în burtă pe undeva o frântură din piatra la rinichi ce l-a pătruns la tribunalul gropii la întoarcerea în adânc pe nichita o viziune din ochiul
tu trebuie să fii eu - eu trebuie să fii tu
de când te-am auzit mi-am spus că tu trebuie să fii îți citisem rândurile pe care mi le lăsai recunoscătoare pe consolă atunci când șefii mei și ai tăi precum și toți colegii se culcau apoi ne-am
fumul negru al primăverii și străinele voci
focul se aprinde pe seară revoluția primăvara în fiecare veac musai după echinocțiu ca-n iași '48 și de două ori la chișinău 27 martie '18 sau mai 2009 jocul literelor de foc este
mă uit la chip
mă holbez la felul cum arăt și mă gândesc la felul puțin zurbagiu sportiv casual puțin prea clasic în care mă comport și-mi schimb hainele în orice schimbare de sezon mai ales de la cel
mi-am asuns viața de pe mări în deșert
mi-am ascuns viața aproape netrăită până-acum nu iubesc nimic urăsc în schimb un neam întreg iar de mă mai enervați puțin v-o arăt eu cu vârf și îndesat nu vă speriați e ceva natural v-am
ein zwei drei und viceversa
filmați cu încetinitorul juraților cu aripi ai Marii Curți din cer vă rog frumos c-aveți prestidigitația și alura dezinvoltă ale unor mari cameramani operatori scenariști costumieri
bând Jacobs Meister Röstung în ultima seară din gerar – numai trei chestii să vă spun
dormitez deși am băut încă o ceașcă mare hai să-i spun cană deși nu era destul de plină în seara asta mă simt Jacobs Meister Röstung stăpân pe mine însumi ca după o mare luptă după o lungă
gerar imperial
un bleu candid încă luminează nu-i gerul ascuțit atât de crud să bage-n sperieți oamenii buni lătratul se aude curajos pe străzi pe maidane la periferii în apus îl știm l-am mai auzit
trup hidos - ratarea adolescenței
nu mai știam ce-i cu mine prietene n-aveam nicio boală depistată ci degeneram în trupul hidos adolescentin doar gândul metafizic mă deforma ca pe-o pendulă antic încremenită pe-un perete al
akèdia – le demon d’après-midi
2.1. deformările vadului de culori unii pictori capătă pașapoarte-n transcendență trec dincolo de rame fără grabă își lasă pânzele dincoace în vestiar iar în sertar noile idei sub
orice nod ca orice nas își găsește și-un fir drag
1. înnodări (de)secretizate orice nod rămas de mult în gât exact ca ghimpele înfipt în talpă după un răstimp se deznoadă tainic de ții dinadins la cineva altfel spus numai
diform robot
robotul meu este un medium din fulgi topiți pe străzi voiam să merg ușor pe lângă androidul ăsta cam sordid – degeaba – rablagit până-n pragul disperării mediumul mă ducea de nas ca pe-urs cu
hibernarea dunăreană fie și pontică
hibernarea dunăreană fie și pontică încearcă s-acopere treptat km2 cu km2 marea neagră trecere c-un pod argintiu până în Bosfor și Caucaz îngheață se fură încă toate liniile și căile de
alt J'Accuse
sper ca după revenirea ta vei pune multă presiune cu zmeul verde-albăstrui piele de gușter fluturat banner pe clădirea care trecea într-o perioadă defunctă drept cea mai înaltă din orașul iubirii
ecran negru
despre ecranul cel negru pe cerul senin puțini dintre voi ați auzit vă garantez n-aveți ce pierde dați click pe desktop se derulează o dată la cinzeci de ani jubileul său poate fi surprins o dată sau
regrete flash 2
2.1. înțelegi piatra înțelegi piatra pe care-am stat noi îmbrațișați a crăpat în două într-o iarnă pe-un schingiuitor ger două părți egale-au rezultat din ea după partajul s-ar zice
regrete
1.1. am îndurat cât am îndurat am îndurat cât am îndurat relația nu mergea deloc destinul îmi era compromis prosop umplut cu gaz doar un scăpărat și de la prima vâlvătaie ar
panseu liric de Sfântul Ștefan
mi-am imaginat un ibric ceva mai mare universul cel vast pământul zaț într-un plan înclinat am băut cu toții aceeași cafea unii s-au trezit alții se maimuțăresc pe jos și-n fotolii încă mai
cadouri cu cântec
în fiecare anotimp uităm câte ceva pe unde trecem lăsăm în spate sacrificii materiale ne amintim totul despre noi de Crăciun și ne prețuim câteodată viața după cadou uit din când în când
