cadouri cu cântec

în fiecare anotimp uităm câte ceva

pe unde trecem lăsăm în spate sacrificii materiale

ne amintim totul despre noi de Crăciun

și ne prețuim câteodată viața după cadou

uit din când în când lucruri importante – semn clar că sunt poet distrat

uit noțiunea timpului

când trebuie să fiu într-un loc însă ce-aș mai rămâne acasă lângă dragoste și fericire

uit că sunt răcit ies lejer îmbrăcat tremur strănut tușesc mhă mhă mhă

uit că sunt pus șef peste internat nu mă scol în zori pe la cinci și primesc evident mustrare și muștruluială

uit primăvara basca într-un autocar din Brăila-n București n-am nicio scuză era prima de la tine

uit să mai dau sms-uri deși primesc zeci în Ajun și Crăciun Vodafone mă taxează mai mult

așa că prefer să vorbesc direct cu persoana să știu ce mai e cu ea scrisul zboară vorba durează

și reverberează mai mult în suflet când e vorba de-un apel telefonic nu-s cutie vocală

să fiu burdușit cu felicitări deși-i exercițiu util și acesta de când scrisorile-n plic au pierit

dar cum am putut uita

și acum mă frământ iubito Irsanda

când primisem deja atâtea cadouri de la tine de la ai tăi în seara magică de-Ajun

mă uitam prostit la cortul de joacă al Izaurei la cizmele ei roș-albastre italiene

la săniuța miniaturală în care-i punea pe ursulețul gătit în Moș Crăciun

pe Oamenii de zăpadă abia așteptam să desfacă și jocul Lego

stăteam și eu încălțat cu ghetele noi ce făceau scârț scârț scârț ca pe un strat întărit de zăpadă

o ajutam pe Izaura să intre în cort se-mpiedica-n cizme pragul de plasă era cam înalt

filmam fazele împărțirii cadourilor ne pupam

dar mă mustram

mă căiam că am fost cel mai mare nătâng de pe pământ

că nu ți-am luat nicio floare niciun simbol ce să mai zic de-un dar precum meriți tu Irsando

cum de-am uitat

cum cum cum

și stând noi pe canapea îți urmăream expresia aparent liniștită

iată ce iubită adevărată am nu se simte umilită

eu m-am sclerozat iar ea nu s-a supărat

poate mi-ar fi sărit în brațe de-i dădeam pisoiul ăla care urla pe-un maidan înghețat

chiar dacă părinții ei îmi dădeau apoi cu el în cap

poate că se consideră jignită dar n-o arată în niciun fel suferă ca o regină

atunci nerăbdătoare tu Irsando te-ai întors n-ai mai răbdat

mi-ai spus intim la ureche să n-audă și ceilalți – plecaseră pe hol

“iubitule, spuneai că mi-ai luat un fular ceva”

bate-mă Doamne numai în cap

bate-mă să mă bați cu ceva tare dur

că tare prost m-am făcut

mi-am zis

Doamne Tu m-ai făcut deștept eu pe zi ce trece reneg

creația Ta mă reneg și mă prefac în ceea ce nu aș fi crezut să ajung

într-o piatră nesimțitoare într-un catâr

am sărit ca un arc din pat

și m-am repezit la ultimul raft al dulapului-bibliotecă

acolo pitisem într-o pungă căciula și fularul lung de lână

confecționate artizanal cumpărate din Gara de Nord direct de la “artistă”

pe un ger de minus câteva grade a doua zi după apocalipsa mayașă

la douzeci și trei de ani de la focuri trasoare bâte răngi și cuțite revoluționare

te informasem atunci sumar despre cadou pe mobil

în seara aceea geroasă în care nici trenul de Cluj n-a avut întârzierea de cinci minute-anunțate

însă uimirea mea de Crăciun și hipnoza fericirii din ochii Izaurei

m-au făcut să uit să ratez momentul împărțirii cadourilor

și m-am bucurat foarte

cum nu cred că s-a bucurat soț de Crăciun

mi-am cerut iertare dar m-am și felicitat

că nu am uitat să-ți fac un cadou

chiar dacă-am uitat complet să ți-l dau