Ajuns undeva cât mai aproape de tine

Presupun c-am ajuns până în inima dragostei. Aflu aici largul unui munte liniștit-meditativ, cu o culme perucă sură, buclată de nori pe fruntea-i bombată ; dar și creasta unei mări agitate. Ce vreți, perspectivele se pot schimba când avem de-a face în reverii cu țărmul abrupt sau platoul nesfârșit și destul de neted al irealității! Era să spun că nu există o inimă, un nucleu al dragostei, fiindcă nu s-a arătat pentru nimeni chipul fericirii personale. Nu știu de ce anume, dar pentru mine acest chip luminos, îndepărtat și totuși foarte apropiat de mine, se manifestă în contemplarea extatică a unui peisaj nemaiîntâlnit. Cu o singură condiție: să am lângă mine pe cineva așijderea, adică de neînlocuit, un suflet neprețuit. De unul singur nu mă pot bucura de frumusețile acestei vieți; lângă cineva foarte drag, cum ești doar tu, mă cuprinde fericirea. Absurd, ați spune. Simplist fel de a vorbi, de a mărturisi o stare de confort interior… Ba deloc, răspund eu. A iubi este un act dincolo de realitate, iar să fii iubit de către acela pe care-l iubești nu poate fi echivalat decât cu starea extatică, a odihnirii spiritului atât de hoinar. Cuplul poate fi o aventură inepuizabilă. Iubirea adevărată nu se poate sfârși, ci găsește din te miri ce resurse să se ridice la standardele dorite. Inima dragostei ești tu, zâmbitoareo, când mă cerți și mă ierți. M-am gândit să-ți scriu în ziua cea mai scurtă a anului, de ziua lui Nichita, marele poet care ar fi făcut acum optzeci de ani, o scrisoare care să definească exact ceea ce cred despre tine, despre trecut, prezent și viitor. Scrisorile au fost inventate de cei mai îndrăgostiți și prietenoși dintre oameni, pentru că le duceau chiar ei destinatarilor, iubiților, dragilor care le așteptau, sau le încredințau unui curier ce-și punea pentru ei onoarea în joc dacă ar fi dat greș. N-am făcut ceea ce s-ar fi cuvenit să fac. Însă tu, iubita mea, ai forța de-a mă ierta, de a-mi accepta șovăirile, lipsurile, bizareriile. Trăim într-o casă cu personalitate. N-o să spun câte camere, ferestre, uși are. Grădina se trezește la viață, pomii exultă încărcați cu flori, tiviți cu un verde tot mai îndrăzneț, plantele germinează. Facem excursii, la munte și peste hotare, ne vizităm și rudele, trăim împreună ca într-o transă. Trecând printr-o vale strâmtă, vedem un râu până mai ieri necunoscut, și-mi zici, mângâindu-mă printr-o mișcare fulgerătoare pe bărbie, ca să mă întărâți, într-o parte. Vrei mă gâdili și cu propunerea: - Hai să nu trecem pe pod. Ci să ne suflecăm pantalonii! Este ca un prunc râul acesta. Să-l botezăm după cerculețele mai mari sau mai mici dinspre mal, din dreptul pietrelor mai ridicate. - Da, iubito, să-i spunem Honey Rings! Te ridic în brațe, îți prind buzele nerujate între buzele mele nesătule. Trecem râul printr-un vad. Mă uit cu coada ochiului să nu cădem din neatenție în cursul râului, încă foarte rece la începutul primăverii. Zăresc o pajiște cu flori de primăvară foarte frumoase. Albăstrele, ghiocei, zambile. Mă prinzi de mijloc și îmi tragi mâneca de la geaca de piele. Într-un loc ferit, de lângă niște rugi de mure sălbatice te întind pe iarba tânără, îți scot hanoracul, bluza, îți trag de pe tine ciorapii. Ai o piele deosebită. Ai făcut sport mult până la optsprezece ani, într-o echipă sau două, în gimnaziu dar și în liceu. Părul ți-a crescut foarte lung în ultima vreme, ai o privire de fetișcană care vrea să încalce orice reguli rigide, eu îmi scot la fel toate hainele de pe mine. Le atârn în crengile unor pui de brazi viguroși, de care este plină marginea de drum spre cabană. Ne sărutăm lung, fără să mai răsuflăm decât mireasma din gura celuilalt. Te mângâi pe tot trupul. Omoplații tăi sunt învăluiți în mușchii dorsali care prezintă, exact precum zona subcarpatică unde ne aflăm, ușoare ondulații și pante abrupte, impunătoare. Tu îmi muști ușor umărul, ca să mă întărâți mai tare. Te mângâi jos, unde redescopăr părul pubian și simt pe fesele tale alungite sculptural spre coapse că ți se face brusc pielea găină. Îți plimbi vârful limbii pe pieptul meu, te joci cu sfârcurile, mi le ciupești cu incisivii și cu vârfurile unghiilor. Apoi vrei să-mi faci o felație. Nu te las. Nu concep așa ceva. - Dacă ne vede vreun trecător, să știi că n-o să mi-o iert niciodată! reacționez eu. Tardiv însă. Mi-ai apucat chiar glandul și n-am cum să scap. Nu mai descriu procedeele prin care faci ca boașele să se bucure. Apoi alegi o poziție favorită, te ling și eu peste clitoris. Nu doar peste el, pentru că descopăr un lucru știut de unele femei: punctul G nu este situat numai acolo, ci trebuie stimulate mai multe locuri, iar mișcările limbii, nasului și buzelor mele, regulate, inventive, prin rotiri, atingeri subtile, supt, pătrunderi cât mai adânci,reveniri tandre pe la suprafață te fac să elimini uneori un lichid parfumat, purtând aroma feminității. Satisfacția ta este atât de mare, încât te las pradă inconștienței, unei alte perceperi extatice a ceea ce ți se întâmplă dincoace. Dincolo unde ajungi nu mai sunt spațiu, timp, cauzalitate, moarte, boală. Are femeia acest dar să se bucure mult mai intens, dacă are cu cine, de orgasmul și suita de senzații nelumești generate de acesta. O căprioară cu puiul său destul de mare, însă cu pete deschise pe tot spatele se ivește dintre copaci și ne privește ca pe niște lighioane foarte normal împerecheate, sau care se adulmecă reciproc. Îi arătăm că putem să ne cățărăm tot mai sus și că lipsa blănii catifelate, cum este a ei, nu este chiar un handicap, ci o binecuvântare pentru oferirea unor senzații tari. Îți mângâi și-ți strâng ușor, frecându-i între ei, cei doi pereți din noada fundului, ca să-ți excit treptat și zona erogenă anală, pe care chiar nu avem de gând s-o folosim în contact sexual vreodată: sărmanii sodomiști, ce batjocură pentru suflete și încântarea sexului normal să forțeze fundurile, recturile femeilor!... Nu mai discut despre gay. Bolnavii după anusuri. Mai bine și-ar introduce sculele în găuri de șarpe, de broaște râioase, de eșapament!... - Ia uită-te, puiul de căprioară s-a dus mai încolo să pască, îți zic eu, TuEa, întorcând puțin capul să văd ce ne fac spectatorii. Însă mama sa stă cu ochii țintă la noi. Nu-i este frică. Ne contemplă mișcările, ia aminte… - Da, iubitule, ia notițe să aplice metodele învățate cu noi cerbului care va câștiga în lupta, trosnind coarnele unui rival de-al său. Iubito, acum te urci pe mine și eu îmi îndrept penisul să intre mai întâi ușor, ca tu să te îndemni și singură la arcuiri din tot corpul, lăsat mult spre spate. Sânii tăi ba se apleacă spre buzele mele, fiindcă îi aștept mereu să-i pup, ridicând capul până spre gâtul acoperit și el de plete, ba rămân ca pe un platou – pieptul tău ridicat și întins, atunci când îți dau orgasm. Ne oprim din când în când, practicând și coitul întrerupt, să ne sărutăm ca doi porumbei care o fac de mai multe ori, mai multe ore la rând, ca să fie siguri că unul dintre ei va strânge tot rodul în sine ca să procreeze. Cântă în depărtare o privighetoare. Atunci te ridic, nescoțând penisul aproape erect din vaginul tău și te înalț așa ca pe-un trofeu carpatin. Până când țipăm amândoi deodată, să ne audă ciobanii sau rătăciții turiști, de la cel puțin câțiva kilometri depărtare. Tu ai al nu știu câtelea orgasm. Iar eu simt mai întâi că mi se apropie, că mă încing, că mă gâdilă în vintre sublim, apoi simt că dau drumul unui izvor gros, că sădesc ceva la poalele unui munte… Apoi ne culegem hainele, încălțările de munte, rucsacurile. Plecăm și până seara ajungem căscând ochii și gura la toate formațiunile geologice având forme interesante, la plantele ce cresc în soarele primăverii, la ereți, iepuri, veverițe, ciocănitoare. Mergem lipiți unul de altul, pentru că treptat se lasă și răcoarea după-amiezii lunii martie până la stația meteo și apoi la cabană. Ne instalăm, citim, jucăm șah, ascultăm muzică, dansăm, scriem pe laptop, apoi o luăm de la capăt, într-un miros de lemn tăiat, de rășină adevărată. Facem focul în șemineu și în noi cât de mare. Bușteni. Adormim.