Poezieurban
am în piept o minusculă pană de elf
am în mine-un mic nichita adormit într-o rână
2 min lectură·
Mediu
pe undeva am
în piept o minusculă pană
am în burtă pe undeva
o frântură din piatra la rinichi
ce l-a pătruns la tribunalul gropii
la întoarcerea în adânc pe nichita
o viziune din ochiul său drept
palpită în ochiul meu stâng
albastrul său voronețean
iese și din negrul meu iris
mi se prelinge prin capilare pictura
împrimăvăririi dar și a înghețului
tabloul încă nașpa de-afară
aștept răbdător venirea
altei și altei și altei din nou altei
vârste imaginare
de pildă
senectutea s-o capăt instant
nimic pe lume nu mă contrariază
sângele țâșnește prin priviri
când nu zboară departe-n cuvinte
și-l voi colecta în volume
recipiente umplute cu vârf și-ndesat
nu m-am născut poet ci
m-au făcut regizor și scenarist liric
prefabricatele aditivii coloranții altora
mă îndrumă tot timpul maeștrii culorilor
luate din cele văzute
și așezate în formele nevăzute
întocmai decât de ei
mi-am clădit totuși foarte aproape
un teatru mic
foarte mic de fluturi
în stomac
o să cobor în el când voi ieși din cocon
voi da tonul primei invenții marcante a ultimei arte
cel mai târziu brevetată aparatură grea de înot
dirijez delfinul și orca
dacă-mi învârt discret în vena cavă și-aortă
cheia sol
am pe limbă realmente o gaură
nu-i de piercing
cu ea am învățat să înghit să suport
orice afront umilință șantaj chin
din ea statura mi-o desfășor
adaug încă etaj după etaj pod după pod
turn după turn –
gaura limbii mele mi-a devenit cu timpul
amplasamentul unui palat
ba îmi pun vorba în vânt pe ea
ba o las negrăită destul
ca să descifreze alții ce-mi stă sub limbă
mi-am plagiat moartea înfigându-mi talentul în diafragmă
iar plaga din burtă de la pana de elf
doare insuportabil
mă voi cere în tărâmul gnomilor s-adorm
cândva și-a făcut operație estetică timpul
azi s-a schimbat doar cu o oră
când îl aniversăm și-l comemorăm rotund
80 30 pe nichita
de aceea simt pana în piept
frântura sa de craniu lovindu-mă dur în burtă
ascult emisiuni cu el pe tvr2
și-mi vine ca
rugat de el să dispar
să pornesc într-un cântec în luncile nevăzutelor
în cerurile nepătrunse
prin cecurile ultimilor inițiați
în iubirea incomensurabilă
a altui și altui și mereu altui veac
002.436
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Coculeanu Paul
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 369
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 70
- Actualizat
Cum sa citezi
Coculeanu Paul. “am în piept o minusculă pană de elf.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/coculeanu-paul/poezie/14027088/am-in-piept-o-minuscula-pana-de-elfComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
