M-am trezit brusc, din cauza mesajelor. Trei transmisii în direct de la diverse evenimente. Prima era de la o explozie într-un cartier din Sicilia. Am privit câteva clipe buimacă la ruinele
„Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluește-mă pe mine, păcăto...”
Băiatul nu apucă să termine rugăciunea, este împins înainte de nerăbdarea pasagerilor sau de imperiozitatea necesităților lor și
După un timp am deschis fereastra. Aerul era rece, străzile umede, cerul opac. Nici urmă de stele sau de înalt în care să te arunci cu gândurile. Nici măcar viitor nu era. Și oricum viitorul e doar
Au venit ploile. S-au pornit subtil. Au fost întâi picături mici, răzlețe risipindu-se neștiutoare peste asfalt, peste mașinile pline de praf și de sare, peste zidurile vechi, apăsătoare. Peste
De la o vreme trăirile mele se-așează liniștite. Blândețea-i aici, privind molatic cerul plin de nori. O crăpătură, asemeni unui portal, mă trimite cu gândul acasă. Cu ochii larg deschiși alunec în
Nu mai am vești de la mama. E ciudat, pentru că, deși mă gândesc în același mod la ea, nu o mai visez.
În multele dăți dinainte, cînd am fost împreună, chiar și-așa despărțite, mă aștepta în
Ce țin minte din România? Intrarea în țară încă pe întuneric, răsăritul timid al soarelui de după dealuri, câmpuri nesfîrșite de floarea-soarelui cu pălăriile în jos, restaurantul unde ne-am oprit
Se trezește lângă Mihnea. Știe pentru că îi simte răsuflarea caldă în scobitura gîtului. Degetele brațului așezat protector peste mijlocul ei tresar, iar ei, privindu-l zâmbind prin somn, i se pare
Mașina celor doi străbate de câteva ore o autostradă.
Nina se foiește agitată.
- Ce s-a întâmplat, nu-ți place peisajul? A fost ideea ta să ocolim. Te bosumflezi degeaba.
- Ba nu mă bosumflez
Ștergându-și fața transpirată, Nina împinge cu un genunchi ușa de fier.
Urcă gîfîind cele treisprezece trepte ale blocului în care locuiește, potrivindu-și din când în când geanta grea de pe umărul
Îmi amintesc acele după-amiezi de vară când, la umbra castanilor înfloriți, rătăceam pe străzile din Brașov, melancolică și mută.
Abandonată căldurii, rătăceam printre casele din cartierul vechi
Luni
„ Ar fi prima dată când vorbim. Nu știu cum să încep. Ce s-a întâmplat azi? Ce-ai văzut?
„O mulțime de nimicuri din care am trăit.
De pildă, bându-mi cafeaua la o terasă, am stat
În sfârșit te-ai trezit, domnule Drahomir!
Ai avut un somn lung și greu, febra te-a copleșit de câteva ori și-am fost nevoită...
De fapt ce mai contează, probabil te-ai simți jenat să auzi că ai
O fată fără nume urca panta unui deal care ducea într-un sat, domnule Drahomir.
Era iarnă, o iarnă ca toate celelalte ar spune unii, dar nu pentru ea. Ea urca dealul cu gândurile risipite,
Să uităm despre îndatoriri și despre fierbințeala bolii, dragă domnule Drahomir.
Și nici pe fereastră nu ai la ce să mai privești, se pare că furtuna va ține ceva timp, iar eu nu pot pleca până nu
Se făcea că eram într-o casă necunoscută.
În interior era cald și aproape totul era colorat în roșu. Multă culoare risipită sub forma pernelor, covorașelor, obiectelor, majoritatea bibelouri sau
Uneori, aici, odată cu lăsarea serii, o senzație ca un suspin îndelung al unui trup relaxându-se, se simte coborând parcă din înalt.
Treptat, dar profund, el îmbracă străzile, odată cu întunericul
Cînd am o oarecare stabilitate, îmi fac tabieturi.
Poate din cauza impulsului de a organiza mereu lucrurile, poate pentru a mă păcăli că încă sunt liberă peste timpul care mă presează, nu e
O mare de nori se rasfrânge peste ape. Soarele nu se vede și totuși undeva, în larg, spre Sanremo, razele lui amintesc despre rasarit.
Aș putea spune că amestecul nuanțelor a devenit violent,
Așa trebuie să fie.
Acest loc la marginea unei șosele circulate intens, dimineața devreme, miros de iasomie, amorțeala corpului trezit din somn lăsându-se molatec pe scaunul mașinii. Așteptare.
Uneori "ceva-ul" îmi închide sufletul așa cum ai prinde un fluture într-un borcan. Nu știu ce simte un fluture sau dacă, nu pot specula dincolo de bătăile aripilor, închid ochii și sufocată de
Până în zilele Crăciunului a fost atât de cald încât micii cireși de pe pista ciclabilă au înflorit pentru a doua oară. Pisicile au intrat prematur în călduri, cicliști profesioniști sau de ocazie au
dimineți de iarnă cu ploi mărunte cernute în lumina felinarelor vechi,
când doar zgomotul cadențat al cizmelor lovind asfaltul ud e singurul reper că se întâmplă, că ești treaz, că treci
cu
Mă-ntorc spre casă. De-a lungul plajei doar eu și pescărușii, singurii în mișcare. Și valurile. Nori nu. Curenți calzi, venind dinspre larg, îmi usucă tricoul. Ochii mi-i simt însă arși.
Tăcerea
EG