Gabriel se lăsă să alunece în amețitorul gol al simțurilor, descoperindu-se la fel de entuziasmat și totuși temător, ca atunci când taică-său, un om robust și volubil, un om fără nuanțe, pentru care
- Am un bilet de trimitere la doamna doctor...
- În capătul holului.
Străbate holul cu pași calculați, nu avea de ce să se grăbească, va privi cu această ocazie chipurile pacienților din
Gara e acel loc, unde e imposibil să nu simți o curiozitate stranie pentru semenii tăi. Poate datorită timpului în care adeseori ești nevoit să aștepți, poate pentru că presupusa călătorie înlesnește
Alice adormise cu capul sprijinit de umărul lui și sforăia ușor, cu gura întredeschisă. O ajunsese probabil oboseala, se gândea Gabriel. Îi venea să zâmbească, dar se feri, bătrâna din fața lui nu
Eva privește-mă, pentru numele lui Dumnezeu, uită-te la mine, unde-ți rătăcește iar mintea, ai deja câteva ore de cînd nu te-ai mișcat de lângă fereastră, iar eu nu știu ce să mai scormonesc din
Caracterul exagerat de caritabil al Elenei se definea prin necesitatea de a interveni, de a lupta în permanență cu ceilalți pentru a ajuta, fără deosebire, orice formă de viață. Acea idee se născuse
Nu și-a dat seama când a început să vorbească cu adevărat, cât timp a trecut, de când el nu se mai sătura să spună și să spună cuvinte.
O multitudine de fapte se îngrămădeau undeva la capătul
Desigur se gândea ca la un clișeu la ideea de revenire, prea multe cărți au tratat acest subiect, prea multe filme în care personajele se ridicau din marasmul unei pierderi și viața devenea alta ca
- Eu trebuie să plec. N-aș vrea să te mai deranjez, am un tren peste două ore, apoi altul abia seara. E mult până seara și-apoi e riscant. Îți mulțumesc pentru ajutor.
Stăteau amândoi la masa din
A mers în urma ei, lăsând-o să hotărască singură unde anume se va opri. Nu îi auzise vocea, a simțit totuși stânjeneală în gesturile ei, în felul cum își strângea paltonul, cum înainta spre interior
- Ai înnebunit!
Gabriel se dădu repede înapoi, ascunzându-se după cadrul ușii, gest complet involuntar și ușor ridicol, ce ar fi trebuit s-o avertizeze despre gravitatea situației nepotrivite, poate
I se mai întâmplase să nu fie crezut. Era copil atunci, prima dată, apoi ruptura dintre el și comunitate s-a adâncit, Gabriel reușind să mai aducă un argument neexprimat verbal niciodată,
Cele câteva minute cât a durat traseul spre adevărata destinație, cu fruntea invadată de umezeala transpirației, provocată în parte de aglomerația din microbuz, dar pe de altă parte datorită
A doua zi a năvălit pe geamurile mari luminând parcă prea tare patul răvășit, în care fiul meu încă mai dormea. Mă simțeam de parcă cineva îmi furase toată energia, mă usturau ochii de la lumină, îmi
Plouă de câteva zile, picături mici și dese, sunt primele ploi de toamnă iar eu simt cum îmi încetinesc parcă reacțiile.
Un soi de hibernare timpurie, un reflex al subconștientului de a se reseta
Toamna și-a urmat traseul iremediabil în jocul ei cu nuanțe de roșu, galben, mai apoi cenușiu, distrugând treptat dar din ce în ce mai vizibil, vegetația. Lumea mea se transformase într-un imens
Când am ajuns era încă întuneric. Tot parcursul drumului Anei îi fusese rău, la un moment dat nu se mai putea mișca,îi amorțise o parte din corp, ne gândeam să oprim la un spital, nu știam ce să
Toamna se strecura cumva lent, ca o otravă cu iz de melancolie, pe străzile înguste ale orașului, prin cartiere unde plopii foșneau, scuturându-se disperați de frunze. Eu, murmurând vreo melodie
M-a prins miezul nopții făcând scenarii, ba chiar m-am trezit la un moment dat vorbind singură, patul din dormitorul nostru era așezat în cadrul ușii și pe hol rămânea mereu lumina aprinsă, iar eu cu
Câteva zile a fost frumos, încetase să plouă, bătea însă un vânt subțire, repezit pe străzi, iar pe cer nori alungiți, fugeau , ținându-se de mână, șiruri de nori haotici, umbrind din când în când
Dimineață, fără să deschid ochii, cu pătura trasă pînă deasupra nasului ascultam zgomotele temporal casnice din încăpere. Sunase alarma telefonului iar el a sărit de parcă-l surprinsese cineva.
Nu-mi plac duminicile.
E ceva în aer duminica, ceva ce plutește când deschizi dimineața fereastra și tragi în piept prima gură de aer. N-aș putea defini ce, e o senzație subiectivă deși cred că ea
Capacitatea mea de a reacționa în vreun fel în fața unei astfel de situații a fost evident redusă, surpriza dacă aș putea s-o numesc astfel gândindu-mă nici acum degajată la acel moment, m-a redus
EG