Emma Greceanu

Locuiesc în Liguria. Sunt momente însă, mai ales iarna, dimineața sau la apus, când insula Corsica aflată la aproape 200 km distanță, se vede. E o imagine care te ține în loc, de parcă ar veni din alt spațiu.
În rest, vă mulțumesc frumos pentru comentariu, mă bucur că am putut transmite ceva cu acest text.
Surprinsă pentru similitudinea gândurilor nu sunt deloc, e firesc să se întâmple.
Toate cele bune, domnule Diaconescu! Vă mai aștept.

D-lui Nicolae Diaconescu
Există nostalgie dar și mâhnire. E un amestec de stări, mie îmi plac stările, sunt creatoare, sunt constructive. Păcat însă că nu m-am putut bucura de ele, decorul se schimba foarte rapid, n-am reușit să țin pasul. Mulțumesc frumos pentru trecere, vă mai aștept.

D-lui Ioan- Mircea Popovici
Nu mă pot împăca niciodată cu ideea că încercând să trăiesc în două lumi, voi ajunge să nu mai simt nimic pentru nici una dintre ele. Aici, toate sunt frumoase și excesiv de liniștite, dar par lipsite de suflet.
Acolo sunt regrete, da, sunt neajunsuri, sunt oameni de tot felul și situații inadmisibile pentru unii de-afară, dar e mult suflet în toate. E patimă, e viață, e ceva de nedefinit care te mistuie de cum treci granița. Am venit pregătită să trec prin toate, să sufăr și să mă bucur, să mă încarc de senzații, dar timpul m-a păcălit.
Mulțumesc mult pentru steluță și pentru trecere.

D-lui George Pașa
E un text simplu, l-am scris dintr-o suflare pe telefon, în timp ce-mi beam cafeaua la o terasă. Afară bătea un vânt teribil, nu era nimeni, doar eu cu frămîntarea mea.
Scriindu-l pentru mine, nu l-am cenzurat, nu am căutat să fie elaborat și corect, și-apoi, nereușind să mă desprind de acea stare de dezamăgire sau de tristețe și confuzie, l-am postat, sperînd că poate și alții au simțit vreodată la fel și pot înțelege. Poate speram chiar să mă încurajeze.
Câte o steluță de la doi oameni pe care îi apreciez e poate prea mult, iar eu nu pot decît să mulțumesc și să sper că veți mai reveni.

Îi mulțumesc, de asemenea, d-lui Mihai Robea a cărui comentariu m-a făcut să zâmbesc și nu în ultimul rînd Eugeniei pentru recomandare.

dacă aș fi avut nivelul necesar aș fi dat cu bucurie o stea poemei tale. mi-a plăcut tare mult. cuvintele curg ca-ntr-un cântec, vocea oscilând sensibil între tandrețe, furie și resemnare, rămâne totuși o voce puternic masculină.
felicitări!

Eram în liceu când apăruse pe piață S. B. Cum ai mei se mutaseră din alt oraș, iar eu făceam școala într-un altul, nu am avut mult timp mutație să pot merge la bibliotecă. Mă lăsam pe mîna unor colege care împrumutau mai mereu cărți cu subiect „facil”, pe care le citeam așa cum flămînd fiind mănânci ce-ți cade în față. Eram obișnuită cu cărțile stufoase, cu Balzac, Stendhal, Dostoievski, pentru că astfel de cărți aveam în biblioteca de acasă.
Una din colegele mele citea pe sub bancă un roman de-al autoarei.
Un coleg i-a smuls cartea și a început să citească cu voce tare anumite pasaje, spre amuzamentul celorlalți.
Cît despre mine, le-am ocolit mereu. Citisem unul și mi-a fost suficient.
Prin faptul că am asemănat anumite pasaje din acel text al meu cu al acesteia, am vrut să subliniez o anumită latură a femeii, pe care în anumite împrejurări o etalăm oricare dintre noi.

Citiți, de ce nu, S. B. S-ar putea să rămâneți profund marcat de stilul ei facil și incisiv în același timp.
O duminică frumoasă!

O fi cum spuneți dumneavoastră. Că e încărcat, morbid, încîlcit și-și pierde ideea până la final. E doar un text, pînă la urmă, a-l modifica e inutil. Și nici explicațiile despre ce s-a vrut să fie nu își au rostul. N-ar mai fi un text încîlcit atunci, ar fi o simplă poveste, nici măcar polițistă cum bine ați observat.
Deocamdată va rămâne așa. Sunt de acord însă că de la început și până la final, se cască o oarecare prăpastie.
În ce privește Orașul cu mansardă, l-am șters pentru că nu-mi mai plăcea. Era un text facil, patetic, pe alocuri cu tentă de Sandra Brown. Să înțeleg că acela era preferatul dumneavoastră? Dintre toate care au fost, doar acela v-a rămas în memorie? Dezamăgitor pentru mine.
Oricum, domnule Nicolae, vă mulțumesc frumos pentru trecere și pentru comentariu. Vă mai aștept.

eu nu-mi apăr textele. uneori tind să explic în subsol dar se vede că a scrie e ca și cum te-ai uita în oglindă și te-ai vedea într-un fel diferit de cel pe care îl descoperi, făcându-ți o poză.
cu ochiul liber vezi soarele aproape de tine, încercând să-l fotografiezi, observi cât e de departe.
nu, nu imi apăr textele și sunt chiar de acord că e fad, că lasă un gust incert că nu am mers pe idee și m-am pierdut în detalii. la un moment dat am simțit că am reușit să mă eliberez, spunînd că despre asta e vorba, dar, ca întodeauna, am avut la final un sentiment de amărăciune ca și cum am trecut pe lângă. și pentru că oscilam în a-l publica sau nu am pus titul respectiv.
d-l Gabriel a văzut bine, am zîmbit chiar, pentru că mi-a plăcut critica sa. și d-l Ioan a văzut bine.
departe de mine vreo supărare, deci.
mulțumiri chiar amândorura pentru bunăvoința de a lăsa un semn de lectură.
( nu știu de ce am din nou senzația că am vorbit mult și n-am spus nimic, dar in fine...)

frumoasa si trista poveste.
imi place modul firesc si aparent simplu in care vorbesti.
felicitari si succes :)

Oamenii sunt atrași mai ales de comentarii, Gabriel. Aș vrea să cred că, măcar jumătate din aceste vizualizări se datoreaăa dorinței de a citi acest text și nu-mi doresc acest lucru doar din vanitate, ci pentru că scriind aș vrea sș se simtă dorința mea de a împărtăși celorlalți simple fapte sau senzații pe care eu nu le găsesc nicicum banale, ci pline de sens. Așa scria odată în biografia mea, pentru că tot ai adus în discuție subiectul.
Îți mulțumesc mult pentru semnul de lecturș si pentru încurajare.
Și bine ai venit pe acest site!

am fâcut câteva modificări. deși nu sunt sigură că ele pot salva într-adevăr conținutul.
iti multumesc mult pentru observații, cu ajutorul comentariului tau, mi-am vazut textul asa cum e.
cu lentoarea nu pot face nimic, așa scriu eu, mi s-a mai sesizat.
esti binevenit oricand in pagina mea si cu alte observatii

e bine probabil sa dai fiecarui fapt importanta cuvenita.
multumesc frumos pentru semnul de lectura.
toate cele bune!

La multi ani tuturor!

iti multumesc pentru lectura, observatii si urari. Voi modifica acolo unde se cere.
Un nou an fericit si tie!

scuze...Florinel se voia a fi:)

multumesc frumos pentru aprecieri și pentru semnul tau. ma bucur ca povestea și-a gasit locul in sufletul tau. Sarbatori fericite tuturor!

ce putine cuvinte ai folosit:)
multumesc.

nu stiu daca Dumnezeu chiar razbuna vreo femeie sau daca razbunarea e doar o consecinta banala, nu stiu daca prin suferinta te inalti sau cazi,as spune ca sunt valabile ambele senzații...
citind, m-am mai gandit cat i-ar trebui unui prozator sa scrie ptr a dilua esenta acestor versuri care pot servi foarte bine și unui motto.

placut mult

înainte de vă răspunde, am corectat.
cam acesta e ritmul in care scriu eu. pe lângă neglijența pe care apoi, semnalată de alții, o regret, cad probabil în capcana frazelor aiuristice completată cu un fel de lene în exprimare.
aș fi ipocrită să spun că nu mă interesează parerea celorlalti, însă am crezut ca optând pentru repetiții și ptr frazele lungi, voi accentua apatia.
nu a iesit.
sunt convinsă, aș spune. pentru că apreciez mult observațiile voastre.
în ce privește a scrie anost, aș avea mici rezerve, dar ele sunt subiective…

probabil nu eu ar trebui sa cred ceva despre ce scriu, ci ceilalti.
în mod sigur m-ați făcut atentă și apreciez mult, deși habar nu am dacă aș putea scrie altfel…
mulțumesc și vă mai aștept.

florinel
si totusi sunt locuri unde timpul e relativ, indeosebi in oraselele mici de aici
sunt anumite categorii de oameni, care reinvie mereu acel timp pierdut, incapatanandu-se sa pastreze vremea mesei, vremea odihnei de amiaza, vremea iesirii la plimbare, oameni care nu fac asta constransi material, care cauta si conserva cu pasiune orice amintire, fie o nesemnificativa rama de fotografie din copilarie, fie vreo sticla de vin pusa altadata in vitrina unui dulap al vreunui descendent decedat de cand lumea, fie vreun dulap de bucatarie ros de carii,
amintirile aduc armonie in viata lor
aceeasi oameni ies dimineata in cafenele alaturi de tineri si nu exista nici un dezacord, nici un incovenient
sau ies seara in discoteci si danseaza amestecat pe orice muzica,
si pot tolera fără resentimente sau prejudecati imprevizibila generatie de tineri,
poate acestea toate si pitorescul zonei fac parte din motivele pentru care m-am atasat iremediabil de aceste locuri

multumesc mult pentru semnul de lectura si te mai astept

sorin
sorin...
nu sunt modesta, sunt orgolioasa, doar ca sunt in acelasi timp constienta de carentele pe care le am,
a scrie cu tine a fost si este o onoare pentru mine,
cred ca nu as fi putut scoate vreun fragment, asa cum sunt ele, daca le-as fi conceput fără destinatar.
iti multumesc

felicitari si din partea mea domnului Ioan-Mircea Popovici pentru reusita de a aduna intre paginile unei carti o lume in care iti doresti citind, sa poti evada.
in care vei gasi negresit o casa cu iedera, scari, scoici si pietre, un motan negru oprit pe o tabla cu sah, o ceasca de cafea, un orologiu sau o cheie muzicala suspendata deasupra unei gradini cu flori, un inorog si fumul pipei poetului- pictor de la marginea marii negre.
voce clara, blanda plina de bucurie, ma duce cu gandul la sunetul plin al unor pasi intr-o sala goala.
felcitari, de asemenea domnului George Pasa,
un articol care merita citit.

inainte de toate ma bucur ca ai intrat si ai citit
ptr ca tu ai o logica sanatoasa
si nu doar logica, imi amintesc despre o alta ocazie cand ai spus ceva pe un text ce-mi apartinea,
ai avut dreptate...a ramas in deriva:)
acum ce sa spun, cum ai semnalat si tu, unele expresii sunt eliptice ptr ca asa e felul meu, a autorului, de a vorbi.
si aici, tot spre spusele tale inclina balanta,
dedublarea celor doua voci. o sa tin cont.
si o sa corectez ultimele doua greseli,acolo e fara tagada o exprimare nefericita.
multumesc mult pentru citire si comentariu. sper sa mai vii:)