prea multă pasiune

O mare de nori se rasfrânge peste ape. Soarele nu se vede și totuși undeva, în larg, spre Sanremo, razele lui amintesc despre rasarit. Aș putea spune că amestecul nuanțelor a devenit violent, amenințător, apăsător, dar vreau să văd simplu că vine ploaia. Și totuși, de ce alerg spre ea cu inima cât un purice și cu sufletul crescând asemeni unui val impins spre mal? Sunt la casa pictorului infirm, sunt și eu un contur întunecat ca și ea, ca și turla bisericii dinspre care glasul clopotelui sprințar, bâiguind o melodie bisericească, anunță ora opt. Sunt aici și e așa cum îți spun ție, care poți fi oricine, dar mai ales ție. Aș putea sta ore întregi în întunericul camerei cu tavanul de lemn să-ți descriu cum fâșii de nori aproape incredibil de mov se pulverizau înspre larg, spre departe, de unde o barcă, și ea un contur, venea spre țărm. Cum soarele răsfira pe alocuri plinul cerului trimițând exact acolo, spre acea barcă, o rază orbitor de lucitoare. Aș spune cu patos cum mă luau amețelile încercând să mă uit, cum în același timp cu bucuria, o amărăciune ca un fior îmi umplea sufletul. Dar ar fi inutil. Inutile și bărcile răspândite ca niște gâze, zgomotul imperceptibil al valurilor lovind pietrele, pescarii cu undițele în aer, metamorfoza cerului cronometrată în clipiri. Ți-aș spune despre dorința imensă, aproape înfricoșătoare de a reține totul, despre usturimea ochilor prea larg deschiși să cuprindă, să absoarbă, să fure ceva despre care să spună apoi, aici e sensul... Am senzația că în fiecare dimineață ceva se schimbă, așa de multe detalii îmi scapă și murmur adesea, dar mai ales dimineața sau când soarele stă să apună, luminând roșcat clădirile că aș vrea să mor aici. Aș vrea să mor aici, da. Apoi a fost cântatul cocoșului. Undeva cânta un cosoș așa cum l-ai auzi într-un vis. M-am oprit în mijlocul străzii și brusc lumea a devenit transparentă, mobilă, alunecoasă. Era același cocoș pe care-l auzisem și ieri, treceam pe aceeași stradă, la aceeași oră, cu aceleași gînduri. Viața e doar senzație. Senzație și percepție. Așa că puțin îmi pasă de ce va fi. O să ajung acasă, mă voi ghemui și voi închide ochii așa cum ai închide o ușă. Fără ezitare, fără regrete, fără teamă. Port deja în mine o întreagă lume.